Federația Română de Baschet și comunitatea sportivă, în doliu: „Drum lin, Marius! Nu ai mai ajuns acolo unde visai…”
Federația Română de Baschet a transmis un mesaj emoționant după moartea tragică a antrenorului Marius Cristian Coman (23 de ani), în accidentul produs duminică, 22 iunie, pe Autostrada Soarelui.
„Tânărul antrenor Marius Coman nu a mai ajuns acolo unde visa: printre copii, pe terenul de joc, în inima competiției. A plecat dintre noi pe drumul către Competiția Sportivă Națională de Baby Baschet de la Costinești, locul unde și-ar fi pus sufletul, ca de fiecare dată, pentru a-i îndruma pe cei mici cu dragoste și disciplină.
A plecat un om tânăr, luminat de pasiune, devotament și blândețe. A lăsat în urmă o durere sfâșietoare, o echipă fără glas și o familie greu încercată”, au scris reprezentanții Federației Române de Baschet.Originar din Sighetu Marmației, Marius Coman stătea, potrivit primelor informații, pe locurile din față ale autocarului care transporta echipa Academiei Baschet Star Oradea către litoral. Din păcate, el este victima care și-a pierdut viața în accidentul care a zguduit comunitatea sportivă din România.
Marius era student la Masterul de Educație Fizică și Antrenament Sportiv din cadrul Universității din Oradea și absolvent al Facultății de Geografie, Turism și Sport. A fost antrenor secund al echipei CSM Oradea U14, care a cucerit titlul de campioană națională în sezonul 2024/2025, și un membru activ în inițierea celor mai mici practicanți ai baschetului în școlile orădene.
Mesajele de condoleanțe nu contenesc
„Anunțăm trecerea fulgerătoare și atât de nedreaptă în neființă a antrenorului Marius Cristian Coman… Baschetul orădean și comunitatea locală pierd nu doar un antrenor tânăr și dedicat, dar rămân fără un om bun, un caracter plăcut de toată lumea”, au transmis reprezentanții clubului CSM Oradea, într-un mesaj pe pagina oficială.
„Nu cu mult timp în urmă te felicitam pentru performanța cu U14, acum te plângem… Vei rămâne în amintirea noastră ca un campion, acum parte din echipa îngerilor”, au scris și suporterii din Peluza Toni Alexe.
Federația Română de Baschet a subliniat că rămâne în contact permanent cu autoritățile și echipele medicale, oferind tot sprijinul pentru copiii, părinții și antrenorii implicați.
„Suntem alături, cu tot ce putem fi, de toți cei implicați în accident: copii, părinți, colegi, antrenori.
Suntem în permanență în legătură directă cu autoritățile și echipele medicale. Facem tot ce ține de noi pentru ca această rană adâncă să nu lase și alte urme.
În numele întregii comunități a baschetului românesc, transmitem condoleanțe familiei lui Marius și un gând de lumină.
Odihnească-se în Pace!”, au transmis reprezentanții Federației Române de Baschet.
Reamintim că duminică seară, autocarul echipei Baschet Star Oradea s-a răsturnat pe A2, în apropiere de Sărulești, județul Călărași. În vehicul se aflau 28 de persoane, majoritatea copii. Marius Coman, în vârstă de 23 de ani, a murit pe loc. Mai mulți minori au fost răniți, unii fiind transportați cu elicopterul SMURD la spitale din București.
Drum lin, Marius! Baschetul românesc te plânge!
Crina Dobocan