FC Bihor atacă finala Cupei României. Generația de aur a Oradiei face spectacol la juniori

Dată:

FC Bihor Oradea are un nou motiv de mândrie la nivel de juniori. Echipa U16 joacă miercuri, de la ora 12:00, pe Baza Sportivă „Motorul” din Oradea, returul semifinalei Cupei României contra celor de la Gloria Bistrița.

În prima manșă, disputată la Bistrița, cele două formații au terminat la egalitate, scor 0-0, astfel că echipa calificată în finală va fi decisă la Oradea. Tinerii jucători ai formației roș-albastre vor să continue sezonul foarte bun pe care îl traversează și să obțină biletele pentru ultimul act al competiției.

Academia clubului traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani. Două echipe de juniori de la FC Bihor au câștigat deja titlul de campioană înainte de finalul sezonului.

La categoria U19, formația pregătită de Claudiu Mutu și-a asigurat matematic primul loc în serie după un parcurs clar superior adversarelor. De asemenea, echipa U16, antrenată de Dorin Mihuț, a devenit campioană după un sezon excelent, fără nicio înfrângere și cu un golaveraj foarte bun.

Rezultatele obținute de grupele de juniori arată munca făcută în cadrul academiei și continuitatea proiectului prin care clubul încearcă să crească tineri jucători capabili să obțină rezultate importante în competițiile naționale.

FC Bihor îi invită pe suporteri la partida de miercuri pentru a susține echipa U16 în încercarea de a ajunge în finala Cupei României. Accesul spectatorilor va fi gratuit.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular