Facultatea de Geografie aniversează 60 de ani de învățământ superior la Oradea
Facultatea de Geografie, Turism și Sport, prin Departamentul de Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului, organizează, pe 29 noiembrie 2024, o manifestare dedicată aniversării a 60 de ani de învăţământ geografic universitar orădean.
„Un vis început în toamna anului 1964 în cadrul Institutului Pedagogic a devenit treptat o realitate, iar azi, în 2024, suntem martorii unui eveniment unic în viața unui om, aniversarea a șase decenii de învățământ geografic universitar”, a spus prof. Alexandru Ilieș, decanul Facultății de Geografie, Turism și Sport.
În anii de început, un grup ambițios de tineri geografi format din Alexandru Săndulache (fost Rector), Ignatie Berindei (fost Decan), Grigor P. Pop (fost șef de catedră), Viorica Rusu, Ana Czaholi, Emilia Greavu, Valentin Vancea, Nicolae Josan, Gheorghe Măhăra, Florian Bențe și cartograful Nicolae Zaha, împreună cu colegii istorici, au pus bazele facultății și programului de studiu Istorie-Geografie.
„Dacă în prezent, în 2024, mii de studenți, masteranzi și doctoranzi și-au desăvârșit studiile și au învățat o meserie în domeniul geografic în amfiteatrele și laboratoarele universității orădene, o datorăm cu prisosință tinerilor de acum 60 de ani, seniorilor geografiei universitare orădene de azi, unii dintre ei, caprofesorii Nicolae Josan și Florian Bențe,ajunși în pragul aniversării a șase decenii de învățământ și cercetare geografică universitară orădeană.
Existența, de-a lungul a 60 de ani, a unei geografii universitare orădene o datorăm și sprijinului prietenilor și colegilor din celelalte centre universitare geografice din România și din învățământul preuniversitar, partenerilor și colaboratorilor din mediul socio-economic public și privat, precum și profesorilor asociați din străinătate.
În prezent, Facultatea de Geografie, Turism și Sport este un pilon de bază al Universității din Oradea, cu programe de studii diverse, în limbile română și engleză, pe toate cele 3 cicluri de învățământ superior și cu activitate de cercetare de referință”, a spus Alexandru Ilieș.
Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 29 noiembrie 2024, în Aula Magna a Universității din Oradea, de la ora 13.00.
Cu această ocazie, organizatorii vor celebra și aniversarea a 85 de ani de viață ai profesorului Nicolae Josan și cei 80 de ani ai profesorului Florian Bențe.
Partea a doua a evenimentului va fi dedicată instituțiilor academice partenere cu programe de geografie, din țarǎ și din străinătate, dar și colaboratorilor și partenerilor din mediul socio-economic. Membrii Departamentului de Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului, alături de cei peste 400 de studenți, masteranzi și doctoranzi geografi, îi așteaptă la eveniment pe toți cei interesați.
Crina Dobocan
