Un expert din județul Bihor a luat parte, la începutul anului 2026, la o misiune internațională de consultanță a Uniunii Europene, axată pe gestionarea incendiilor de pădure din Albania.
În perioada ianuarie–februarie 2026, un reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a participat la această misiune, organizată în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Acțiunea a fost coordonată de Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar a Comisiei Europene. Din echipă au făcut parte 11 specialiști, atât personal ECHO, cât și experți naționali, din opt state membre ale Uniunii Europene: România, Austria, Grecia, Finlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia și Cehia.

România a fost reprezentată de colonelul Csilik Alexandru Adrian, prim-adjunct al ISU Bihor și expert certificat în combaterea incendiilor de pădure. Acesta a lucrat alături de ceilalți specialiști europeni la elaborarea unor recomandări strategice, menite să întărească capacitatea de reacție a autorităților din Albania înainte de sezonul incendiilor.
Misiunea a durat 15 zile, timp în care delegația a colaborat direct cu Agenția Națională de Protecție Civilă din Albania. Activitățile au vizat evaluarea sistemului local de intervenție și schimbul de bune practici.

Experții au analizat capacitățile de intervenție prin vizite la instituții de urgență, centre operaționale și servicii de pompieri și salvare. Scopul a fost evaluarea nivelului de pregătire și a modului de cooperare între structuri.
De asemenea, delegația s-a deplasat în zonele grav afectate de incendiile de pădure și vegetație din anul precedent. Acolo au fost analizate pagubele și modul de gestionare a situațiilor de criză, în colaborare cu autoritățile locale.

Un alt punct important al misiunii a fost vizita la Baza Aeriană Farka. Specialiștii au discutat rolul resurselor aeriene în situații de urgență, inclusiv în misiuni de căutare și salvare, evacuare medicală și transport rapid de personal și echipamente. Aceste resurse sunt disponibile permanent, 24 de ore din 24.
La finalul misiunii, experții europeni au redactat un set de recomandări strategice, care urmăresc creșterea compatibilității sistemului albanez cu standardele europene. Recomandările au avut la bază lecțiile învățate după marile incendii forestiere care au afectat Europa în ultimii ani și propun soluții menite să reducă riscurile și să îmbunătățească reacția autorităților.

Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene are un rol foarte important în siguranța cetățenilor. Schimbul de experiență dintre experții statelor membre contribuie direct la protejarea mediului și la salvarea de vieți omenești în întreaga Europă.
Crina Dobocan

