La Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, Ziua Europei nu este o simplă sărbătoare trecută în calendar. De 16 ani, elevii și profesorii transformă această zi într-un eveniment care aduce împreună cultura, tradițiile, munca în echipă și respectul pentru valorile europene. Anul acesta, pe 9 mai 2026, sute de elevi au participat la cea de-a XVI-a ediție a concursului „Europa văzută prin ochii elevilor”, un proiect care a devenit una dintre cele mai importante tradiții ale școlii.

Evenimentul a fost organizat de catedra de Istorie-Geografie a Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, sub coordonarea profesoarei Ramona Iștoc-Zembrea, cu sprijinul directorului instituției, prof. dr. Iosif-Viorel Curta, și cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

În sala de sport a școlii, elevii de gimnaziu și cei de liceu au prezentat, în cadrul unor standuri tematice, țări europene, costume tradiționale, momente artistice filmate și preparate culinare specifice.

Timp de câteva săptămâni, elevii au lucrat împreună pentru a pregăti fiecare detaliu: au căutat informații despre tradițiile statelor reprezentate, au realizat decoruri, au creat obiecte din materiale reciclate și au pregătit scenete, iar la final, produse culinare.

Concursul s-a desfășurat vineri, între orele 9:00 și 12:00, și a avut mai multe probe. Elevii au prezentat standuri tematice și obiecte realizate din materiale reciclate, reprezentative pentru țările alese. De asemenea, fiecare echipă a pregătit un moment artistic creativ, sub forma unei scenete filmate. O altă probă a fost degustarea și vânzarea de produse culinare tradiționale. Activitatea a fost organizată în scop caritabil.

În același timp, elevii din ciclul primar au vizitat standurile amenajate și au descoperit tradițiile și gastronomia mai multor state europene.

Profesorul Florin Iștoc a explicat importanța acestui proiect și felul în care fiecare cultură aduce valoare comunității școlare.
„Este un eveniment important, care scoate în evidență elementele originale pe care fiecare țară europeană le posedă, elemente care, puse la un loc, vin cu plus-valoare întregului colectiv”, a spus acesta.

Profesoara Ramona Iștoc, coordonatoarea proiectului, i-a felicitat pe elevi.
„Sunteți minunați! Pentru voi, elevii, am organizat acest concurs, pentru a avea ocazia de a vă exprima liber și în astfel de medii nonformale”, a apreciat ea.

Evenimentul s-a încheiat cu premierea participanților și anunțarea clasamentului.
Astfel, la secțiunea gimnaziu, juriul a fost format din prof. Florin Iștoc-Zembrea – președinte, prof. Nan Ioana, prof. dr. Burcă Alina, prof. Magyar Ana, prof. dr. Tamaș Nelu și Chiș Noris, președintele Consiliului elevilor.

La liceu, juriul a fost condus de prof. Moțiu Rodica, alături de prof. Opriș Ligia, prof. Bara Ligia, prof. Pușcaș Florina, prof. Baidog Otilia și Lajos Sebastian, reprezentant Europe Direct Oradea.
La gimnaziu, premiul I a fost câștigat de clasa VII C, care a reprezentat Italia: Rus Elisa, Szabo Debora, Cipleu Miriam, Buda Antonia, Tuțu Ștefania, Pop Daria, Vaida Alesia, Gergely Rebeka, Stretea David, Crăciun Elias, Muț Andrei, Minea Iosua, Silaghi Gabriel, Hercuț Abiel și Pereș David. Ajutor a fost Boldiș Marcus, iar profesor diriginte Bara Ligia.

Premiul al II-lea, acordat la egalitate, a revenit echipelor Belgia VII B și Grecia VI B. Din echipa Belgia VII B au făcut parte Balog-Crișan Acsa, Bodog Oana, Chiş Iulia, Cismaru Damaris, Cismaru Edward-Samuel, Coroiu Caleb, Cun Roa-Petra, Fântână Matei-Casian, Mag Elisa Sofia, Mela Sofia, Mela Tudor, Mihuţ Marcus, Moga Popa Sofia Maria, Olah-Avram Ligia, Oprea Naomi Abigail și Soriţău Isaia, coordonați de diriginta Știube Anca.
Echipa Grecia VI B a fost formată din Haiaș Ilinca, Ilisie Thea, Demeter Olivia, Cosma Ruben, Chirilă Oana, Prejban Sara, Marc Rafael, Cadar Tobias, Paul Cezar, Țibuleac Sofia, Bițiș Ana, Țundrea Naum, Burtic Paula, Drugaș Maya, Faur Rebeca și Coșarbă Paul, coordonați de diriginta Ocoș Andreia.

Premiul al III-lea, tot la egalitate, a fost obținut de Franța VI C și Olanda VIII C. Echipa Franța VI C i-a avut în componență pe Demeter Casian, Bodog Emanuela, Cuciula Miriam, Costiniuc Carina, Gavriluț Patrick, Dumuța Daniel, Curta Șerban, Ayan Hodișan, Chiorean Marta, Ile Șerban, Pereș Natanael, Lois Mustață, Miriam Mag, Bochiș Jessica și Bot Ruth, coordonați de Fiter Ciprian.

Pentru Olanda VIII C au participat Bora Emma, Ciordaș Albert, Ciuca Maria, Dediu Emanuela, Puștea Ianis, Rareș Toma, Marcus Nistor, Raluca Ardelean, David Șorhenț, Neaga Alexia, Stanciu Sonia, Popa Ezra și Sala Rebeca, coordonați de prof. Opriș Dorin.
Mențiunea I a revenit echipei Spania VII A: Suciu Amedeea, Negrău Antonia, Negrea Antonio, Dejeu Luca, Lup Sofia, Cosma Ayana, Popoviciu Doroteea, Bogoșel Elisabeta, Păcurar Antonia, Roșie Eunice, Flonta Sonia, Niculaș Paul, Bagoși Amos și Cicort Alesia, coordonați de diriginta Blaga Diana.

Mențiunea II a fost obținută de Finlanda VIII A: Mathias Sima, Anastasia Fărcaş, Iulia Popa, Iulia Puie, Abigail Buzguța, Beni Ciuclea, David Coita, George Bodog, Ionatan Bițiş, Lara Fabian, Meteea Matei, Timotei Pătălău, Marcus Soporan, David Kiss și Lupșe Luca, coordonați de diriginta Baidog Otilia.

Mențiunea III a revenit Croației VI A, reprezentată de Sara Strete, Sofia Puștea, Sefora Minea, Emanuela Ciuciui, Miriam Duma, Maria Pele, Giulia Miclău, Gloria Haniș, Luca Tomoș, Lucas Bejușca, Daniel Dorog, Adorian Blaga, Tudor Caba, Maria Dehelean și Iosua Capotă, coordonați de dirigintele Martin Roland.
Mențiunea IV a fost câștigată de Ungaria VIII B: Hnatiuc Diana, Domocoș Alex, Vestale-Chiș Ana, Beltechi Marc, Buzle Bianca, Pentek Carina, Pașca Filip, Strete Lisa, Pop Ana, Faur Ionel, Turcuș Giulia, Butuc-Mayer Louis, Ardelean Marisa și Pele Oana, coordonați de diriginta Pușcaș Florina.

La liceu, premiul I a fost acordat la egalitate echipelor Irlanda IX A și Suedia X B.
Irlanda IX A a fost reprezentată de Stranici Eduard, Stokker Denis, Demeter Iunia, Drimbe Ania, Mihuț Alexandra, Filipaș Nadia, Zegrean Melissa, Abrudan Gloria, Cun Ariana, Balog-Crisan Sara, Bogdan Sofia, Popa Dennis, Bonca Ianis, Mureșan Sem și Duma Marc, coordonați de dirigintele Gal-Chiș Călin.
Suedia X B i-a avut în echipă pe Lascu Maria, Demeter Alesia, Soporan Miriam, Lata Alexis, Ghib Luca, Capota Paul, Stefanovic Filip, Gomboș Bogdan, Popa Andreea, Văsălie Carla, Toma Sara, Sabo Cristina, Gliția Sara, Haiaș Iulia și Bulea Eliza. Ajutoare au fost Urs Raisa, Tamaș Lisa, Curpaș Estera și Clintoc Ianis. Profesor diriginte a fost Iștoc-Zembrea Ramona.

Premiul al II-lea a fost câștigat de Germania XI A: Gros Fineas, Burcă Ana, Burtic Luca, Petricău Iosua, Duma David, Bogdan Ruben, Codrean Naomi, Bogdan Darius, Andronic David, Perțe Antonia, Cărcăleanu Ana-Maria, Rotariu Mihai, Gal-Chiș Naomi, Gherdan George și Câmpean Andrew, coordonați de prof. dr. diriginte Fildan Mihaela.

Premiul al III-lea a revenit echipei Polonia IX B: Blaga Anais, Bodea Bogdan, Ciuciu Rahela, Gal-Chiș Brissia, Galea Raisa, Heiman Ruth, Mag Paul, Maghiar Ianis, Manea Asnat, Nica Alesia, Nica Angelina, Popovici Iosua, Pușcaș Sebastian, Selejan Carla și Mircea Sasha. Ajutoare au fost Blaga Cristian, Hadade Ayan și Maxim Filip, iar profesor diriginte Tamaș Ioan.

Mențiunea la liceu a fost obținută de Austria XI B: Cioara Nicolas, Cosma Sharis, Csadi Dragoș, Dudaș Rebeca, Lăzău Georgiana, Lucaci Miriam, Minea Klaus, Mocan Amelia, Popoviciu Miriam, Sabău Alexia, Scorțe Iosua, Stranici Maya, Ursuț Miriam, Vidican Yannis și Bălăceanu Alia, coordonați de dirigintele Iștoc-Zembrea Florin.

La finalul evenimentului, eleva Brîndaș Iulia, din clasa a XII-a B și coordonatoarea redacției elevilor Liceului Teologic Baptist „Emanuel” a vorbit despre ceea ce înseamnă această tradiție pentru elevii școlii. Ea a spus că Ziua Europei a devenit un moment care îi aduce împreună pe elevi și profesori în jurul unor valori, între care creativitatea, colaborarea, respectul și unitatea.

Potrivit elevei, adevărata valoare a evenimentului nu se vede în fotografii sau în rezultate, ci mai ales în legăturile create între colegi, în munca depusă împreună și în sentimentul că fiecare contribuție contează.
De altfel, tocmai acest lucru pare să definească cel mai bine proiectul de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”: o școală în care educația nu se oprește la orele de curs, ci continuă prin implicare, colaborare și formarea unor valori reale.
Crina Dobocan



