Episcopii catolici din România, rugăciune și post pentru pace, în sprijinul Papei Leon al XIV-lea

Dată:

Conferința Episcopilor Catolici din România a transmis o declarație în care anunță că susține prin rugăciune și post eforturile pentru pace ale Sanctității Sale, Papa Leon al XIV-lea. Mesajul vine într-un context internațional tensionat, marcat de conflicte, probleme sociale, dispute de idei și un climat public tot mai agresiv, care provoacă teamă și nesiguranță în rândul oamenilor.

Episcopii spun că, în astfel de vremuri, sunt necesare echilibrul, responsabilitatea și capacitatea de a judeca lucrurile cu atenție. Ei amintesc că învățăturile și pozițiile Papei arată clar că pacea nu este un semn de slăbiciune, mila nu înseamnă lipsă de putere, iar apărarea adevărului nu ține de interese politice, ci de o datorie creștină.

Conferința își exprimă sprijinul ferm față de Papa Leon al XIV-lea și arată că rolul său, ca urmaș al Apostolului Petru, nu se bazează pe dorința de putere, ci pe mesajul Evangheliei. De fiecare dată când Papa vorbește despre pace, despre valoarea vieții, despre săraci, persecutați sau oameni aflați în suferință, el își îndeplinește misiunea încredințată de Fiul lui Dumnezeu.

Episcopii afirmă că, împreună cu credincioșii catolici, îi sunt alături Papei prin rugăciune și prin fapte bune. Ei mulțumesc lui Dumnezeu pentru activitatea acestuia și se roagă ca el să primească în continuare înțelepciune, curaj și pace, pentru a susține speranța într-o lume aflată în dificultate.

Totodată, sunt adresate îndemnuri către preoți, persoane consacrate și credincioși ca, în perioada următoare, să se roage și să țină post pentru pace, pentru unitatea Bisericii și pentru Papa. Episcopii explică faptul că postul și renunțarea la sine, alături de rugăciune, arată încrederea Bisericii și reamintesc că pacea durabilă nu depinde doar de deciziile oamenilor, ci este un dar de la Dumnezeu, pentru care este nevoie de rugăciune sinceră.

De asemenea, sunt încurajați toți oamenii de bună-credință să respecte adevărul, demnitatea umană și libertatea.

În final, Conferința Episcopilor Catolici din România își reafirmă legătura de credință și apropierea față de Papa, subliniind că vocea Bisericii în lume rămâne una care promovează împăcarea, speranța și pacea lui Cristos cel Înviat.

Declarația a fost semnată la Oradea, pe 16 aprilie 2026, de Böcskei László, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular