Elevii clasei pregătitoare A de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” au sărbătorit Unirea Principatelor Române printr-o activitate creativă și educativă
Joi, 23 ianuarie 2025, elevii clasei pregătitoare A de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” au marcat Ziua Unirii Principatelor Române. Sub îndrumarea învățătoarei Patricia Marian, cei mici au participat la o activitate interactivă. Potrivit învățătoarei Patricia Marian astfel de activități sunt menite să le insufle micuților respectul pentru istoria și valorile naționale.
Activitatea a început cu o scurtă lecție despre semnificația acestei zile, în care copiii au aflat despre rolul important al lui Alexandru Ioan Cuza și despre simbolul unirii Moldovei și Țării Românești. Informațiile au fost prezentate pe înțelesul lor, folosind povești ilustrate și materiale vizuale atractive.
„Este important ca cei mici să cunoască istoria țării noastre într-un mod plăcut și adaptat vârstei lor. Prin astfel de activități, le cultivăm dragostea pentru tradiție și identitatea națională”, a declarat cadrul didactic.
Partea practică a activității a fost cea mai așteptată de elevi. Aceștia au confecționat stegulețe tricolore, au colorat imagini reprezentative despre Unire și au învățat câteva dintre versurile cântecului „Hora Unirii”. Momentul culminant a fost organizarea unei hore în curtea școlii, alături de colegii lor din celelalte clar. Micii școlari au dansat ținându-se de mână.

Părinții elevilor s-au arătat încântați de implicarea copiilor în activitate. Aceștia cred că istoria poate fi fascinantă când este descoperită prin metode interactive și jocuri.
„E minunat să vezi cum învățământul promovează valorile istorice prin joc și creativitate. Copiii noștri au fost foarte entuziasmați și au învățat ceva nou astăzi”, a spus un părinte.
Crina Dobocan
