Skip to main content

Educația timpurie – prioritate a formării continue a cadrelor didactice din Bihor

 |  Redacţia  | 
foto CCD Bihor
foto CCD Bihor

În anul școlar 2024-2025 Casa Corpului Didactic a Județului Bihor continuă să se preocupe activ de tot ceea ce înseamnă formarea cadrelor didactice în domeniul abilitării curriculare pentru educație timpurie. În luna octombrie a acestui an școlar a demarat seria a 4-a a cursului acreditat Abilitare curriculară pentru educație timpurie, prin care instituția își propune să dezvolte competențele necesare în rândul celor care se ocupă de cei mai mici copii cuprinși în sistemul de învățământ bihorean, astfel încât dezvoltarea optimă a acestora să reprezinte un deziderat care se fundamentează științific și pedagogic, dincolo de tactul fiecărei educatoare care interacționează cu acești copii.

În această toamnă și-au manifestat interesul pentru a urma programul de formare 95 de cadre didactice. După analiza dosarelor de înscriere și verificarea îndeplinirii condițiilor pentru a urma modulele aferente acestui curs, au fost selectați 70 de cursanți, prioritate având cadrele didactice care în acest an școlar lucrează în creșe și nu au urmat programul de formare sus-menționat. O grupă îți desfășoară activitatea la DASO Oradea, formator fiind dna prof. Cotro Mihaela-Ioana, iar cea de-a doua grupă este organizată la Beiuș, în cadrul Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, formator fiind dna prof. Ștefănică Monica-Cristina.

CCD Bihor apreciază eforturile tuturor cadrelor didactice din județ de a se dezvolta continuu, pentru a răspunde într-o manieră cât mai adecvată provocărilor actuale ale mediului educațional. Copiii de astăzi sunt elevii și adulții de mâine, motiv pentru care rădăcinile educației se cuvine a fi sădite cu multă grijă și pricepere.

Foto: CCD Bihor