Economia viitorului se discută la Oradea. Specialiști din țară și din străinătate, prezenți la Universitate

Dată:

Experți din România și din străinătate s-au reunit la Universitatea din Oradea, unde a început cea de-a 22-a ediție a conferinței internaționale „Economic Issues – New Challenges” (EINCO 2026). Evenimentul are loc în perioada 28 – 30 mai 2026, la Facultatea de Științe Economice, și aduce în prim-plan cele mai importante schimbări din economie, finanțe și tehnologie.

Conferința este organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, în parteneriat cu AFER, AGER – filiala Bihor, University of Évora, Institutul de Studii Financiare, Institutul de Economie Națională, Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei Române, SAMRO, Centrul de Cercetare pentru Competitivitate și Dezvoltare Durabilă și Centrul de Documentare Europeană Oradea.

Foto: Mădălina Sturz

La eveniment participă cercetători, profesori universitari, doctoranzi și specialiști din domeniul economic, atât din țară, cât și din afara României. Temele discutate în cadrul conferinței sunt legate de provocările economice actuale, de la comportamentul economic și leadership, până la inteligența artificială folosită în finanțe și siguranța sistemelor digitale.

Prima zi a conferinței a început în Aula Magna a Facultății de Științe Economice. Evenimentul a fost moderat de conf. univ. dr. Dorin Cristian Coita, prodecan al facultății. Mesajul de deschidere și prezentarea ediției din acest an au fost susținute de prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa, decan al Facultății de Științe Economice și președinte al conferinței.

Foto: Mădălina Sturz

Participanții au fost salutați și de prof. univ. dr. habil. Anca Otilia Dodescu, prorector al Universității din Oradea și coordonator local al Alianței Europene a Universităților EU GREEN. Despre lucrările științifice incluse în conferință a vorbit și lect. univ. dr. Diana Perțicaș, prodecan al facultății.

Momentul principal al primei zile a fost sesiunea plenară, în cadrul căreia au fost prezentate patru teme considerate esențiale pentru economia actuală.

Foto: Mădălina Sturz

Prof. dr. Abdolkarim Sadrieh, decan al Facultății de Economie și Management din cadrul Universității Otto von Guericke din Magdeburg, a vorbit despre comportamentul economic distructiv și despre soluțiile care pot limita astfel de efecte.

Valentin Ionescu, președintele Institutului de Studii Financiare, a prezentat schimbările prin care trec modelele economice și modul în care leadershipul trebuie adaptat într-o lume aflată într-o continuă transformare.

Foto: Mădălina Sturz

Prof. univ. dr. habil. Marcel Ioan Boloș, profesor la Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea și director general al ADR Nord-Vest, a explicat cum vor arăta finanțele viitorului și ce rol va avea inteligența artificială în luarea deciziilor financiare.

Finanțele viitorului aparțin datelor financiare transmise în timp real. Bilanțurile contabile, facturile și raportările trebuie completate cu imagini din satelit, imagini din magazine, depozite și parcări, pentru ca investitorii să poată lua decizii cât mai apropiate de realitate. Acest lucru este posibil prin tehnologiile care țin de vederea computațională. Finanțele viitorului sunt legate de acești ochi digitali care vor însoți modelările financiare”, a declarat Marcel Boloș.

Foto: Mădălina Sturz

Tot în cadrul sesiunii plenare, Tudor Doman, expert al Băncii Naționale a României, a vorbit despre reziliența operațională digitală și despre importanța protejării sistemelor informatice într-o economie tot mai dependentă de tehnologie.

Prof. univ. dr. Diana Sabău-Popa a spus că prezentările din prima zi au oferit o imagine clară despre felul în care tehnologia, comportamentul uman și noile reguli economice schimbă deciziile financiare și mediul de afaceri.

Conferința a continuat vineri, 29 mai 2026, cu patru sesiuni desfășurate atât fizic, cât și online. Acestea sunt dedicate afacerilor internaționale, economiei și turismului, finanțelor și contabilității, dar și managementului și marketingului.

Cu acest prilej, a fost lansat un dicționar multilingv și a fost organizat un atelier despre strategiile de publicare în reviste cu impact ridicat.

Crina Dobocan
Foto: Mădălina Sturz

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular