Skip to main content

Ecologizare, recompense și fotbal pentru 600 de copii. Parteneriat între Consiliul Județean și Asociația Județeană de Fotbal Bihor

 |  Crina Dobocan  |  , , ,

Consiliul Județean Bihor și Asociația Județeană de Fotbal Bihor implică peste 600 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani în cea de-a cincea ediție a campaniei „Luna Curățeniei”. Prin această inițiativă, autoritățile bihorene își propun atât colectarea deșeurilor de pe marginea drumurilor și din păduri, cât și consolidarea spiritului civic în rândul comunității. Pe parcursul a două weekenduri, tinerii sportivi, care activează la 40 de cluburi afiliate AJF Bihor, vor lua parte la acțiuni de ecologizare și competiții sportive, urmând să fie recompensați cu vouchere pentru achiziționarea de echipamente sportive.

Consiliul Județean Bihor și Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Bihor, condusă de fostul fotbalist Zeno Bundea, au lansat un parteneriat prin care peste 600 de copii cu vârste între 6 și 14 ani vor fi implicați în campania „Luna Curățeniei în județul Bihor”, ajunsă la cea de-a cincea ediție.

În cadrul campaniei din luna mai 2025, se va desfășura și un concurs de fotbal adresat elevilor din Bihor. Anunțul a fost făcut miercuri, 30 aprilie 2025, în cadrul unei conferințe de presă susținută de Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, și Zeno Bundea, președintele Asociației de Fotbal Bihor.

Am propus un protocol de colaborare între Consiliul Județean Bihor, Ecolect, Inspectoratul Școlar Județean, Asociația Uniunea Studenților din Universitatea Oradea și Asociația Județeană de Fotbal Bihor. De fiecare dată ne-am propus să încurajăm implicarea bihorenilor în acțiunile de ecologizare, dar în același timp să încurajăm în special copiii noștri să facă sport, să facă mișcare, pentru a putea să fie cât mai sănătoși și pentru a putea să se dezvolte într-un mod cât mai frumos,” a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Președintele AJF Bihor, Zeno Bundea, a subliniat importanța proiectului atât pentru dezvoltarea sportivă, cât și pentru educarea copiilor în spirit civic.

„Acest proiect este un pas important pentru Asociația Județeală de Fotbal în buna colaborare cu autoritățile locale. 40 de cluburi vor beneficia de voucherele oferite de către Consiliul Județean. Preconizăm să ajungă în competiția organizată în cele două weekenduri circa 600 de copii. Feedback-ul din partea copiilor, antrenorilor și profesorilor este excelent. Este o mare bucurie să îi vedem implicați atât în sport, cât și în acțiuni de protejare a mediului” a estimat Zeno Bundea, președintele Asociației de Fotbal Bihor.

Pe șapte terenuri

Meciurile se vor disputa în perioada 17-18 și 24-25 mai, pe șapte terenuri de sport din Oradea, Beiuș, Salonta, Aleșd, Valea lui Mihai, Sânmartin și Mădăras.

Fiecare echipă înscrisă în turneu va fi recompensată cu un voucher de 1.500 lei, utilizabil pentru achiziţia de echipamente, materiale sportive sau alte resurse necesare echipei. Pentru a beneficia de acest voucher, echipele trebuie să îndeplinească două condiții: să se implice în cel puțin o acțiune de ecologizare din cadrul campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor” şi să participe la meciurile din turneu. Fiecare elev participant va primi la final o diplomă și o medalie și, în plus, echipele câștigătoare din fiecare zonă vor primi câte o cupă.

Finanţarea turneului şi plata voucherelor se vor realiza prin fondurile alocate de ADI Ecolect, în timp ce Asociaţia Judeţeană de Fotbal se va ocupa de organizarea sportivă, arbitrajul partidelor şi selectarea terenurilor potrivite pentru disputarea meciurilor.