Skip to main content

După un joc bun, FC Bihor s-a impus la Satu Mare cu 4-1

 |  Redacţia  | 
Foto: Narcis Alexandru
Foto: Narcis Alexandru

După un meci foarte bun, FC Bihor s-a impus vineri, în deplasare, la Satu Mare, în deschiderea etapei a II-a a campionatului Ligii 2 Casa Pariurilor, cu categoricul scor de 4-1, după ce la pauză conduceau cu 1-0.

Jocul a fost dominat de orădeni, care au marcat în prima repriză prin Andreas Chiriţoiu, în minutul 34, iar în partea a doua prin Ioan Hora, în minutul 65, Angelo Cocian în minutul 86 şi Albert Sathl în minutul 88. Golul de onoare al gazdelor l-a reuşit Szilard Magyari în prelungiri, în minutul 90+1.
A fost o partidă tactică foarte bună a elevilor antrenorului Erik Lincar, care au stat bine în teren şi şi-au arătat calitatea”, este de părere Florin Mihalca, purtătorul de cuvânt al FC Bihor.

Chiriţoiu, omul primei reprize

Aflat într-o dispoziţie foarte bună, atacantul Andreas Chiriţoiu a avut prima ocazie a jocului în minutul 8, când a profitat de o pasă prea înceată a lui Paul Copaci către propriul portar, a scăpat singur cu goalkeeperul gazdelor, însă nu a reuşit să-l învingă pe acesta. Apoi, tot el, patru minute mai târziu, a executat o lovitură liberă de la 17 metri, perpendicular pe poartă. A trimis periculos, dar a respins Zsombor Deaky de sub transversală.
În minutul 15, Rareş Enceanu a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, iar Andrei Gal a reluat cu capul, din 7 metri, peste transversală.

Foto: Narcis Alexandru


Gazdele au replicat în minutul 24, printr-o lovitură liberă pe care a executat-o Alexandru Sabău, de la 25 de metri, pe lângă poartă.
FC Bihor a revenit la timonă şi a controlat tot mai mult jocul, iar două minute mai târziu, orădenii au fost periculoşi în careul Olimpiei. Rareş Enceanu a executat o lovitură de colţ de pe stânga, dar mingea a fost respinsă din colţul careului mic din nou în corner.
În minutul 27, Luca Tincău a şutat de la 25 metri, dar fără probleme pentru portar.
Atacurile formaţiei noastre aveau să fie concretizate însă în minutul 34, când Andreas Chiriţoiu a primit o minge la marginea careului, a intrat în suprafaţa de pedeapsă, a driblat în stânga şi a şutat de la 13 metri, deschizând scorul.

Foto: Narcis Alexandru

Prima ocazie mai periculoasă a sătmărenilor a venit în minutul 40, atunci când Robert Mustacă a şutat de la 16 metri pe lângă poartă.
Finalul primei reprize a fost controlat de bihoreni, care au mai avut o bună oportunitate, prin acelaşi Andreas Churiţoiu, care a preluat la 8 metri de poartă, a avansat, dar a fost contrat în momentul şutului.
Prima parte a jocului a fost prelungită cu patru minute, iar în acest interval, în minutul 45+4, gazdele au expediat un şut prin atacantul Gheorghe Gondiu, dar şutul său de la 18 metri, a fost reținut fără probleme de tânărul portar orădean Arsenie Mocan.

Calitatea şi-a spus cuvântul şi în repriza a doua

Repriza a doua a început, din păcate, cu o accidentare a lui Rareş Enceanu, care a evoluat foarte bine în prima parte, dar care nu a putut continua mai mult de trei minute în repriza a doua, fiind înlocuit.
Tânărul portar orădean Arsenie Mocan s-a remarcat în minutul 52, când Szilard Magyari a încercat un lob de la 16 metri, dar bravul goalkeeper a fost atent și a reuşit să respingă.
Cei de la CSM Olimpia au făcut mai multe schimbări la pauză, iar unul dintre noii intraţi pe teren, Robert Mustacă a expediat un şut pe jos, din 16 matri, în minutul 56, dar a reţinut din nou Aresenie Mocan. 
Două minute mai târziu, din păcate şi Luca Tincău a acuzat probleme medicale și a trebuit să fie schimbat. A intrat însă Ioan Hora, care avea din nou să îşi pună amprenta asupra jocului. Astfel, în minutul 65, după o mingea venită în careu de pe dreapta, Andreas Chiriţoiu i-a trimis lui Hora, care din 12 metri, a şutat plasat, pe jos şi a urcat scorul la 2-0 pentru FC Bihor.
Stăpână pe situaţie, formaţia noastră a continuat să atace şi la acest scor, iar în minutul 71, Andreas Chiriţoiu a trimis un şut din afara careului, însă a reţinut de lângă bară portarul sătmărean.
Gazdele au ripostat cu o lovitură liberă în minutul 84, când Ervin Zsiga a trimis peste poartă de la 25 de metri.


Au urmat cinci minute în care roş-albaştrii au creat ocazii spectacol şi au reuşit să concretizeze chiar de două ori. Mai întâi, în minutul 86, după o aruncare de la margine de pe stânga a lui Dan Panait, Gelu Gitye, intrat în repriza a doua, a avansat pe stâna și a întors mingea în centrul careului, la Angelo Cocian, care, din 12 minute, a înscris cu un şut pe jos, scor 0-3.
Peste doua două minute, băieţii noştri au mai concretizat o dată, prin Albert Stahl, care a înscris din faţa careului mic, dar după o fază foarte frumoasă pe dreapta, când Ioan Hora i-a pasat cu călcâiul din interiorul careului.
Golul de onoare a sătmărenilor a venit în prelungiri, în minutul 90+1, în urma unei centrări bune a lui Ervin Zsiga, de pe dreapta, în faţa porţii, de unde, din 3 metri, Szilard Magyari a înscris pentru 1-4, scor cu care s-a încheiat ulterior partida. 
Este o victorie categorică pentru băieţii noştri, care ne mai aduc trei puncte importante în clasament, dar care ne dă şi speranţe pe mai departe, având în vedere calitatea jocului prestat.

Foto: Narcis Alexandru

De menţionat că în lotul echipei bihorene pentru acest joc s-au regăsit şapte fotbaliştii bihoreni, cu toţii evoluând până la urmă, patru ca titulari, iar ceilalţi trei intrând în repriza a doua. Între aceştia s-a regăsit şi Ioan Filip, care revine după accidentare, dar care şi-a arătat calitatea imediat ce a intrat.

Declaraţia antrenorului:

Îmi felicit jucătorii pentru efort, pentru că au înţeles cum trebuie să abordăm acest joc. Din punct de vedere tactic, chiar am fost la un nivel foarte înalt. Mă bucură foarte mult că am reuşit să marcăm goluri în deplasare şi să ne creăm multe ocazii de a înscrie. În rest, a fost un meci, o etapă, îi felicit încă o dată. Ne aşteaptă marţi după-masă un joc la Cluj, după care din nou vineri dimineaţă. Trebuie să vedem cum reuşim din punct de vedere fizic să fim la un nivel înalt şi îmi doresc ca jucătorii care au avut probleme medicale să îşi revină cât mai repede”, a declarat, la finalul jocului, antrenorul principal al FC Bihor, Erik Lincar.

CSM Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea 1-4 (0-1)
A marcat: Szilard Magyari (min. 90+1) / Andreas Chiriţoiu (min. 34), Ioan Hora (min. 65), Angelo Cocian (min. 86) şi Albert Stahl (min. 88)
CSM Olimpia: Zsombor Deaky – Mario Aioanei, Paul Copaci, Alexandru Sabău (min. 72 Ervin Zsiga), Cătălin Oanea – cpt. – Vadim Calugher (min. 46 Kristof Bontaş), Bence Pinter (min. 46 Szilard Magyari), Mircea Donca – Alin Văsălie (min. 23 Robert Mustacă), Gheorghe Gondiu şi Viorel Chinde (min. 46 Cosmin Zamfir).

Antrenor: Alexandru Botoş.

Rezerve neutilizate: Darius Văduva – David Popşa, Dorian Todoran şi Tudor Lucaci.
FC Bihor: Arsenie Mocan – Sebastian Cucu, Andrei Gal, Abel Popa, Ionuţ Ban (min. 83 Dan Panait) – Răzvan Gunie – cpt. (min. 49 Albert Stahl), Tudor Călin – Angelo Cocian, Rareş Enceanu (min. 49 Ioan Filip), Luca Tincău (min. 58 Ioan Hora) – Andreas Chirițoiu (min. 83 Gelu Gitye).

Antrenor: Erik Lincar. Rezerve neutilizate: Edgar Cadar – Ionuţ Albu, Mihai Kereki şi Asadbek Beglarkhanov.
Au arbitrat: Mircea Salomir (Cluj Napoca)  –  Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Daniel Nistor (Zlatna).

Arbitru de rezervă: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara). Observator arbitri: Ioan Mureşan (Timişoara).

Delegat joc: Mircea Bucur (Târgu Mureş). 

După această partidă, cel puţin până la desfăşurarea celorlalte jocuri ale etapei, FC Bihor s-a instalat în fruntea clasamentului cu 6 puncte.
În etapa viitoare, băieţii noştri vor evolua acasă, în compania celor de la CSC Dumbrăviţa, vineri, 15 august, de la ora 11. Până atunci însă, ei vor avea marţi, 12 august, meci în cupă, la Cluj Napoca, cu Viitorul Cluj, cu începere de la ora 17:30.