Locuitorii din Sânmartin au marcat vineri, 6 iunie, două momente deosebite: redeschiderea Casei de Cultură, reabilitată complet și botezată cu numele ambasadorului George Bologan, precum și inaugurarea noii biblioteci din Băile Felix. Ambele proiecte au fost realizate cu finanțare europeană.
Casa de Cultură din centrul stațiunii Băile Felix, modernizată în urma unei investiții de 1 milion de euro, poartă acum numele diplomatului George Bologan, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, originar din satul Haieu. Decizia de a atribui acest nume a fost luată cu unanimitate de voturi de Consiliul Local Sânmartin, în semn de recunoaștere a contribuției sale la promovarea valorilor românești în străinătate .
„E timpul să ne arătăm recunoștința față de valorile noastre încă din timpul vieții lor”, a subliniat primarul Cristian Laza.
„Marele nostru defect este că ne onorăm personalitățile abia atunci când acestea nu mai sunt. În viață trebuie să ai curaj să faci ceea ce trebuie. Am dat Casei de Cultură numele «George Bologan», pentru că nimeni nu merită mai mult”, a precizat Laza, care spune că a studiat monografia comunei, iar Excelența Sa George Bologan este cea mai mare personalitate a comunei.

Un centru cultural renăscut
Clădirea, cunoscută în trecut ca „CC” sau „Club Art”, a fost transformată radical: a primit o fațadă modernă, un platou pavat cu granit și o sală de spectacole de 400 de locuri complet renovată, dotată cu echipamente moderne de lumini și sonorizare. Redeschiderea a fost marcată printr-un spectacol al elevilor Liceului Tehnologic Felix și a celor de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea.

În discursul său, ambasadorul George Bologan a vorbit despre nevoia de reconciliere, criza lecturii, dar și despre importanța implicării civice și morale în viața publică.
„Cadoul de astăzi nu este neapărat inaugurarea acestui centru cultural. Surpriza pe care am avut-o a fost când cineva prezent în sală mi-a reamintit că, pe când eram ambasador în Italia, a intervenit la mine pentru a ajuta o nepoțică, într-o situație complicată, pe care niciun părinte nu și-ar dori-o. Mi-a spus că astăzi fetița se simte bine. Acestea sunt lucrurile care ne pot defini”, a transmis el.

Acesta a dezvăluit și motivul pentru care a acceptat ca edificiul să-i poarte numele, la insistențele primarului Cristian Laza.
„Am acceptat cu multă greutate, a fost nevoie de o muncă de convingere din partea Primăriei Sânmartin însă, în cele din urmă, într-o discuție foarte deschisă și prietenească cu primarul comunei Sânmartin, am acceptat. Pentru că dumnealui mi-a subliniat că, dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să fim contra curentului. Și e important să reinventăm anumite lucruri și să nu rămânem statici. Apoi m-a întrebat: atunci când ești criticat, atunci când ești poate calomniat, de ce să accepți și atunci când ți se recunosc meritele și ești aplaudat, să nu accepți? Prin urmare, în memoria bunicilor mei, pentru că lor le datorez totul, am acceptat”, a declarat, presei, George Bologan.

Investiția s-a ridicat la suma de un milion de euro, prin AFIR, din care 600.000 de euro fonduri nerambursabile, iar 400.000 de euro, contribuție locală.
Bibliotecă modernă, acces 24/7
Tot în cadrul evenimentului a fost inaugurată și biblioteca din Băile Felix, reabilitată cu 2,8 milioane lei, prin fonduri europene PNRR, componenta 7, în parteneriat cu Consiliul Județean și alte 26 de primării.
Cu un design inspirat din arhitectura interbelică, clădirea oferă acces la 30.000 de volume și dispune de echipamente moderne: automate de împrumut, sterilizare cărți și dispozitive electronice disponibile pentru cititori.

„Noi a trebuit să mai venim cu o contribuție de aproape 700.000 de lei la cele două milioane de lei, cât am reușit să accesăm”, a punctat primarul comunei, Cristian Laza.

„Este o investiție pentru comunitate și turiști, deschisă zilnic, care combină cultura cu tehnologia”, a declarat primarul Laza.
Un semn că se poate
Prin cele două obicetive modernizare, Primăria din Sânmartin își consolidează imaginea de model de dezvoltare orientată spre oameni și cultură.

„Sunt exemple care arată că, dincolo de politică, contează voința și viziunea”, a subliniat ambasadorul Bologan, mulțumind celor care i-au fost aproape.

Atmosfera de sărbătoare și prezența a peste 300 de persoane, de la oficiali și lideri religioși până la oameni de cultură și simpli cetățeni, au transformat ziua de vineri, 6 iunie 2025, într-un reper pentru viața publică a comunei Sânmartin.
Crina Dobocan
Foto: Eugen Ivuț

