Într-un colț de Bihor, tradiția nu s-a stins niciodată cu totul, dar timpul începe să lase urme adânci. La Borod, sâmbătă și duminică, 21, respectiv 22 iunie 2025, s-a petrecut ceva rar. Un sat întreg s-a adunat ca odinioară, pentru „danțul de duminică”. Evenimentul „Danț pe Valea Mîschi” a readus în satul Borod obiceiuri pe care mulți le mai cunosc doar din poveștile bunicilor.

Pe parcursul celor două zile, peste 250 de dansatori – copii, tineri și bătrâni – au jucat împreună pe ulițele și în curțile satului, în straie populare, cu o bucurie care n-a părut nici măcar o clipă regizată. S-au întâlnit aici ansambluri din Aleșd, Luncșoara, Roșia, Oradea, Zalău și Negreni, fiecare purtând în haine și în pași de joc identitatea locului de unde vine. Și toți, la un loc, au conturat o imagine vie a ceea ce înseamnă duminica în satul românesc – cu rugăciune, cu pită caldă, făcută atunci în cuptor de cărămidă, cu joc și cu oameni care știu să stea împreună.

Atmosfera a fost întregită de tarafurile tradiționale, cu vioara cu goarnă, doba și glasurile celor care știu vechile melodii pe de rost. Fiecare dans a fost precedat de un ritual simplu, dar plin de semnificație: pâine și sare întinse cu bunătate de gazde. A fost un semn de bun venit și de prețuire față de musafiri.

Un moment aparte a fost filmarea în Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Beznea, cea mai mare din Bihor, ridicată în 1723. Aici, după slujbă, la fel ca altădată, dansatorii au ieșit în curtea bisericii pentru „danțul de duminică” – așa cum se întâmpla pe vremuri, cu binecuvântarea preotului.

Documentarul filmat cu această ocazie, coordonat de Centrul de Cultură al Județului Bihor și Asociația Etnos-Ethos, își propune să păstreze vie memoria dansului tradițional de pe Valea Mîschi.

„Este o mărturie vie despre cine suntem, despre cât de mult contează să ne adunăm în jurul a ceea ce ne leagă: portul, muzica, dansul, biserica și comunitatea”, a spus prof. Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor.

Un alt moment emoționant s-a petrecut într-o casă din secolul XIX, păstrată exact așa cum era odinioară. Aici, în jurul vetrei, s-a stat de vorbă despre ce a însemnat dansul pentru viața satului.

Printre cei prezenți s-au numărat oameni care știu tradiția din interior, nu din cărți: Viorica Martin (84 de ani), păstrătoare de patrimoniu local, dansatorul Mihai Venter (79 de ani), coregraful și specialistul în arta dansului popular Florea Crișu și alți iubitori ai folclorului bihorean. Nu s-a plecat din acea casă fără un joc – firesc, simplu, așa cum era cândva, chiar pe vatra casei.

„Noi am avut o sărbătoare unică pe Valea Mîschi. M-a surprins și pe mine. S-a jucat până la nouă și jumătate seara, cu zâmbetul pe buze și cu mândrie în pași. A fost o energie cum nu am mai simțit din tinerețea mea, de pe vremea obiceiului de Șiratău. Aici, oamenii au făcut colaci, sarmale, au băut apă rece de izvor și au cântat împreună. A fost mai mult decât un spectacol – a fost o sărbătoare a întâlnirii și a sufletului”, a adăugat profesorul Liviu Buțiu.

La rândul său, Nicolae Gârz, reprezentant al dansatorilor din Ansamblul „Bărdauța” din Borod și sufletul organizării locale, a spus cât de important este ca aceste tradiții să fie trăite, nu doar povestite. Alături de el, preotul satului a sprijinit întregul proiect, asumând rolul bisericii ca spațiu spiritual, dar și social – punct de pornire pentru comunitate, ca odinioară.

Printre cei ce au dansat cu mândrie în cadrul acestui eveniment se numără ansamblurile „Datina” din Aleșd,„Dorulet” din Luncșoara, „Codrenii Bihorului” din Roșia, „Nuntașii Bihorului” din Oradea, Atelier de Joc Popular din Zalău și Grupul de Datini și tradiții din Negreni.

Filmul documentar rezultat în urma acestor zile, cu sprijinul Televiziunii Române și al Arhivei Naționale de Folclor – filiala Cluj, urmează să fie lansat în perioada următoare și promite să fie o amintire frumoasă, dar mai ales un reper identitar pentru generațiile care vin.

„În Borod, dansul nu e doar dans. E felul în care oamenii își spun «bun venit», «mulțumesc», «nu te-am uitat». E o limbă care nu are nevoie de cuvinte, dar spune tot ce e important. Iar în weekendul trecut, această limbă a fost din nou rostită, clar și cu bucurie, pe Valea Mîschi”, a conchis prof. Buțiu.

Crina Dobocan