Skip to main content

Drumul Expres Arad – Oradea prinde viteză. Lotul 3, adjudecat de un gigant turc

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: aradon.ro
Foto: aradon.ro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat oficial constructorul pentru Lotul 3 al Drumului Expres Arad – Oradea. Lucrările vor fi executate de firma turcă Nurol İnşaat ve Ticaret A.Ş., valoarea contractului ridicându-se la 2,85 miliarde de lei, fără TVA.

Lotul 3, cu o lungime de peste 47 de kilometri, este situat integral în județul Arad, între municipiul Arad și orașul Chișineu-Criș. Traseul va include 29 de structuri, printre care un pasaj de 592 de metri peste calea ferată și DJ709B. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027, iar termenul de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.

Desemnarea vine după o serie de contestații și blocaje. Inițial, în decembrie 2024, contractul fusese atribuit asocierii Automagistral Pivden (Ucraina) – Precon Transilvania (România), dar firma turcă Nurol a contestat rezultatul. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis parțial contestația și a cerut reevaluarea ofertelor, în urma căreia Nurol a fost declarat câștigător.

Am desemnat astăzi constructorul și pentru lotul 3 (47 de kilometri) al DEx Arad – Oradea. Contractul (execuție lucrări) finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027 a fost atribuit constructorului turc NUROL INSAAT VE TICARET A.S. pentru suma de 2,85 miliarde lei (fără TVA). După semnarea contractului, durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Pe traseul acestui nou lot de drum de mare viteză vor fi construite inclusiv 29 de structuri, printre care și un pasaj (592 de metri) peste calea ferată și DJ709B”, a anunțat Cristian Pistol, șeful CNAIR.

Proiectul Drumului Expres Arad – Oradea, cu o lungime totală de 120,47 kilometri, este împărțit în trei loturi:

  • Lotul 1 (Oradea – Salonta): 33,7 km + 5,3 km drum de legătură. Contract semnat în mai 2025 cu Precon Transilvania – Automagistral Pivden.
  • Lotul 2 (Salonta – Chișineu-Criș): 39,7 km + 10 km până la granița cu Ungaria. Procedura se află încă în faza de evaluare.
  • Lotul 3 (Chișineu-Criș – Arad): 47,07 km + 2,9 km drum de legătură spre zona industrială Arad Vest. Contractul tocmai a fost atribuit.

Urmează o perioadă în care decizia poate fi contestată din nou, însă autoritățile speră că proiectul va avansa rapid pentru a debloca infrastructura rutieră strategică din vestul țării.

Crina Dobocan