Drăgoteniul prinde din nou viață. Cel mai vechi festival al „Oului de Paști” revine cu tradiții, concursuri și gusturi autentice

Dată:

O nouă ediție a Festivalului „Oul de Paști” începe joi, 9 aprilie 2026, la Drăgoteni, un eveniment cu tradiție veche, cunoscut în toată țara și organizat de zeci de ani. Manifestarea, considerată cea mai veche de acest fel din România, a început în 1997 și a crescut de la an la an, adunând tot mai mulți participanți și păstrând vii obiceiurile pascale din zona Bihorului.

Festivalul face parte și din proiectul „Podul cultural al excursioniștilor – promovarea coeziunii sociale prin turism sustenabil”, derulat prin programul Interreg România–Ungaria și finanțat de Uniunea Europeană (cod ROHU00604 CD). În acest cadru este organizată activitatea „Gustul a două culturi”.

Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor
Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor

Evenimentele încep pe 9 aprilie 2026, la Drăgoteni. Între orele 09:00 și 10:00 sunt așteptați partenerii din localitatea Szentpéterszeg, din Ungaria, dar și ceilalți participanți.

De la ora 10:00 până la 14:00 are loc festivalul-concurs „Oul de Paști”. Programul cuprinde mai multe întreceri: încondeiere de ouă, pricesne, lucrări plastice și activități de educație tehnologică, bătutul toacei și prezentarea celui mai autentic costum popular. Aceste concursuri continuă tradiția evenimentului, care de ani buni pune accent pe păstrarea obiceiurilor și pe implicarea copiilor și a comunității.

Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor
Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor

Pe durata festivalului vor fi amenajate standuri cu produse specifice zonei Țării Beiușului. Vizitatorii vor găsi ouă încondeiate, brățări și zgărzi lucrate manual, icoane și picturi pe sticlă, dar și coșuri și ghivece realizate manual.

La ora 14:00 este programată masa de prânz. Între orele 15:00 și 16:00 are loc o degustare de produse tradiționale: gogoși de post, ouă fierte, șuncă fiartă, drob, platou cu ridichi și ceapă verde și tocăniță de miel.

Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor
Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor

Programul continuă între orele 16:00 și 17:00 cu discuții libere între participanți, cu accent pe colaborarea dintre România și Ungaria. Ziua se încheie cu cina, programată între orele 19:00 și 20:00.

Activitățile continuă pe 10 aprilie 2026, la Remetea. Dimineața începe cu micul dejun, între orele 09:00 și 10:00, urmat de cafea și socializare.

Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor
Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor

Între orele 10:00 și 12:30 sunt programate vizite la obiective turistice din comună, inclusiv la o brutărie și la o pălincărie, unde participanții vor putea degusta produse locale.

De la ora 12:00 la 13:30 sunt programate întrebări și discuții libere. Masa de prânz va avea loc între orele 14:00 și 15:00, iar după ora 15:00 este programată plecarea invitaților.

Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor
Foto: Centrul de Cultură al Județului Bihor

Festivalul de la Drăgoteni rămâne un punct important pentru păstrarea tradițiilor bihorene și pentru apropierea comunităților din cele două țări, prin obiceiuri, gastronomie și întâlniri directe.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular