Skip to main content

Dr. Raed Arafat a acordat primul ajutor unei femei la Praid; Femeia a fost ulterior preluată de un elicopter SMURD

 |  Redacţia  | 

Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a intervenit vineri seară pentru a acorda primul ajutor unei femei care s-a simțit rău în apropierea intrării în Salina Praid.

Acesta era cu mașina de serviciu, care e dotată cu defibrilator, iar în localitatea Praid, a văzut ca e nevoie de interventie.

A oprit, a scos defibrilatorul și a resuscitat-o timp de aproape 10 minute, pana la sosirea ambulantei.

Incidentul a avut loc chiar în momentul în care oficialii guvernamentali soseau la fața locului pentru discuții privind situația critică din zonă.

Echipajele de intervenție au fost mobilizate rapid.

Femeia a fost ulterior preluată de un elicopter SMURD și transportată de urgență la spital la Tg. Mureș, în viață.

Sursa: București FM