Skip to main content

Dr. Aurel Mohan: „Avem cea mai bună și mai curată listă”

 |  Crina Dobocan  | 

PSD Bihor și-a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare

PSD Bihor și-a depus oficial, la Biroul Electoral Județean (BEJ), candidaturile pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Delegația social-democrată, condusă de președintele organizației județene, Aurel Mohan, a ajuns la sediul Prefecturii la ora 12:00, respectând ora anunțată anterior.

Singura care nu a urcat în sediul BEJ a fost Corina Ene, candidata care deschide lista PSD Bihor pentru Camera Deputaților. Ea a rămas în parcul din fața clădirii din cauza unei recente operații la picior, fiind sprijinită de colegul său Bujor Chirilă, consilier județean. Ene a spus că se recuperează după o intervenție chirurgicală și se deplasează ajutată de cârje.

După ce dosarele au fost depuse fără probleme, membrii delegației PSD Bihor s-au adunat în fața Prefecturii Bihor pentru declarații de presă.

Primul care a luat cuvântul a fost Aurel Mohan, candidat la Senat și președintele filialei județene. El a subliniat că PSD Bihor are o echipă pregătită să aducă plus valoare și dezvoltare județului.

Ne dorim să continuăm proiectele pe care le-am început, inclusiv cele din sănătate, domeniu de care sunt strâns legat prin profesie”, a declarat Mohan, neurochirurg de profesie și profesor la Facultatea de Medicină. De asemenea, Mohan a menționat că își dorește o reformă în salarizarea personalului medical, propunând ca cei care muncesc mai mult să fie remunerați pe măsură.

Satul românesc, sat european

Corina Ene, primarul comunei Căbești, care deschide lista pentru Camera Deputaților, a discutat despre planurile sale pentru viitorul satului românesc. Ea vrea să promoveze un model de „sat european modernizat,” care își păstrează însă tradițiile.

Întrebată de jurnaliști cum le explică cetățenilor din comuna sa dorința de a merge în Parlament la scurt timp după ce a fost realeasă primar, Ene a precizat că le-a spus deja localnicilor că ambiția ei este să aducă schimbări și din postura de parlamentar.

Nu mi-am dorit niciodată să ies la pensie ca primar. Îmi doresc să las loc altora din comunitate să preia inițiativele și să ducă mai departe munca începută”, a explicat Ene, adăugând că, deși va pleca la București, nu va uita niciodată de comuna Căbești.

Obiective economice și sociale

Pe lângă Ene și Mohan, alți candidați de pe lista PSD Bihor au luat cuvântul. Ioan Mang, aflat pe locul doi la Camera Deputaților, a discutat despre necesitățile în sectorul energetic al României, subliniind că este esențial ca sistemul energetic să devină mai eficient. Mang a ocupat în mandatul trecut funcția de vicepreședinte al comisiei de industrie-servicii din Parlament.

Békési Csaba, directorul AJOFM Bihor, a vorbit despre importanța unor modificări legislative care să sprijine piața muncii din România. Printre propunerile sale se numără creșterea salariului minim la 6.500 de lei până în 2029, pensie medie de 3.684 lei și reducerea impozitului pe salariile minime.

Gabriel Ghilea, aflat pe poziția a doua pe lista pentru Senat, a subliniat că experiența sa de peste două decenii în sectorul privat și în administrația publică îl motivează să contribuie la schimbări pozitive în Parlament.

Candidez pentru Senatul României pentru că am convingerea că, având experiența necesară, pot contribui la schimbări reale și pozitive”, a declarat Gabriel Ghilea jr., fiul omului de afaceri Gavrilă Ghilea.

În ceea ce privește obiectivele electorale ale organizației, Aurel Mohan nu a dorit să ofere o estimare precisă a numărului de mandate pe care PSD Bihor speră să le câștige.

 „Bihorenii vor decide. Nu facem calcule, ne concentrăm pe a ne face treaba cât mai bine,” a declarat acesta. Totuși, surse interne din PSD Bihor au dezvăluit că organizația își propune să obțină un mandat de senator și trei mandate de deputat.

La finalul evenimentului, delegația PSD Bihor și-a exprimat speranța că bihorenii vor ieși în număr mare la vot, considerând că echipa propusă este „cea mai bună și mai curată listă” pe care au avut-o vreodată.

Crina Dobocan