Conferința Internațională EuroINCLUS „Identitate, Securitate și Incluziune în Regiunile de Frontieră din Europa de Sud-Est” s-a încheiat la Universitatea din Oradea, după două zile în care cercetători și specialiști au discutat despre marile provocări și oportunități cu care se confruntă zonele de graniță din această parte a Europei.

Evenimentul a fost organizat prin Centrul de Cercetare EuroINCLUS, Centru de excelență Jean Monnet, și a adus în prim-plan subiecte care influențează direct prezentul și viitorul comunităților din regiunile de frontieră.
Pe agenda conferinței s-au aflat teme ca identitatea europeană și identitățile regionale, securitatea comunităților aflate la graniță, capacitatea acestora de a face față crizelor, migrația, incluziunea socială, cooperarea dintre statele vecine, dezvoltarea regională, integrarea europeană, schimbările geopolitice și efectele acestora asupra societății.

Discuțiile au reunit puncte de vedere din mai multe domenii de cercetare, printre care relațiile internaționale, studiile europene, științele politice, sociologia, economia, istoria și comunicarea.
Participanții au arătat că regiunile de frontieră nu sunt doar simple zone de graniță, ci locuri în care se întâlnesc procese complexe legate de identitate, colaborarea dintre instituții, dezvoltarea economică și siguranța comunităților. În cadrul sesiunilor de lucru au fost analizate efectele schimbărilor geopolitice din ultimii ani, noile riscuri de securitate, fenomenul migrației, transformările economice și sociale, dar și influența noilor tehnologii asupra relațiilor dintre comunități și asupra coeziunii sociale.
Una dintre cele mai importante teme ale conferinței a fost legătura dintre identitate, securitate și incluziune, cele trei concepte care au stat la baza întregului eveniment. Concluziile prezentate la final au evidențiat faptul că securitatea nu mai poate fi privită doar prin prisma aspectelor militare sau geopolitice. Specialiștii au subliniat că aceasta trebuie analizată și în raport cu incluziunea socială, rezistența instituțiilor democratice, dezvoltarea comunităților și capacitatea autorităților de a răspunde nevoilor cetățenilor.

Totodată, identitatea a fost prezentată atât ca un factor care poate apropia oamenii și comunitățile, încurajând dialogul și cooperarea, cât și ca un element important pentru înțelegerea proceselor sociale și politice care au loc în regiunile de frontieră.
În cadrul conferinței a fost evidențiat și rolul esențial al colaborării transfrontaliere, precum și importanța dialogului academic internațional în găsirea unor soluții durabile la problemele actuale. Participanții au atras atenția asupra necesității unei colaborări mai strânse între universități și centre de cercetare, factorii de decizie și organizațiile societății civile. De asemenea, a fost subliniată importanța utilizării rezultatelor cercetării științifice în elaborarea politicilor publice la nivel european și național.
Ultima sesiune a reunit concluziile tuturor panelurilor și a transmis un mesaj comun: dezvoltarea viitoare a regiunilor de frontieră depinde de capacitatea societăților europene de a construi relații bazate pe încredere, incluziune, solidaritate și respect față de diversitate. În acest context, cercetarea interdisciplinară și cooperarea internațională rămân instrumente importante pentru întărirea coeziunii și rezilienței europene.

Prin nivelul dezbaterilor, varietatea temelor abordate și valoarea contribuțiilor prezentate, Conferința Internațională EuroINCLUS a reconfirmat poziția Universității din Oradea și a Centrului de Cercetare EuroINCLUS ca repere importante în cercetarea și dialogul academic privind identitatea, securitatea și incluziunea în Europa de Sud-Est.
Conferința s-a desfășurat la Universitatea din Oradea și a fost coordonată de prof. univ. dr. habil. Mircea Brie, directorul proiectului.
Crina Dobocan

