Două tinere, una minoră, forțate să se prostitueze în mai multe orașe. Cinci persoane, reținute de DIICOT (VIDEO)

Dată:

O anchetă a procurorilor DIICOT Oradea a scos la iveală un caz grav de trafic de persoane și exploatare sexuală, în care două tinere, dintre care una avea doar 16 ani, ar fi fost obligate să se prostitueze. Cinci suspecți – trei bărbați și două femei – au fost reținuți în urma investigațiilor desfășurate împreună cu polițiștii de la Crimă Organizată.

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost pusă pe picioare în toamna anului 2025, cu scopul de a face bani din exploatarea celor două victime. Tinerele ar fi fost mutate dintr-un oraș în altul – Oradea, Arad, Cluj-Napoca și Onești – unde erau controlate și obligate să practice prostituția.

La sfârșitul lunii octombrie, o parte dintre suspecți ar fi plecat din România în Germania, împreună cu victima majoră.

La fine lunii octombrie 2025, membrii grupării de criminalitate organizată  au părăsit teritoriul României și s-au deplasat in Germania, împreună cu persoana vătămată majoră, victima minoră (16 ani) fiind preluată și adăpostită, în municipiul Marghita,  de către  alți doi inculpați, care au continuat exploatarea acesteia, prin obligarea acesteia la practicarea prostituției”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Descinderi și măsuri preventive

Pe 5 februarie 2026, procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziții și au dispus reținerea celor cinci persoane implicate. A doua zi, Tribunalul Bihor a decis arestarea preventivă a patru dintre suspecți, în timp ce o femeie a fost plasată în arest la domiciliu și obligată să poarte o brățară de monitorizare.

Decizia privind femeia aflată în arest la domiciliu a fost contestată de procurori, urmând ca dosarul să ajungă pe masa judecătorilor Curții de Apel Oradea. În schimb, trei dintre persoanele arestate au depus deja contestații împotriva măsurii.

Ancheta a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratelor Județene de Jandarmi Bihor, Bacău și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Procurorii DIICOT precizează că, pe durata procesului penal, toate persoanele cercetate se bucură de prezumția de nevinovăție și de drepturile prevăzute de lege.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular