Skip to main content

Două creșe noi în Bihor. Finanţarea lucrărilor a fost semnată de ministrul Dezvoltării, bihoreanul Cseke Attila

 |  Crina Dobocan  | 

În județul Bihor vor fi construite două noi creșe, după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), condus de ministrul Cseke Attila, a aprobat finanțarea necesară pentru finalizarea construcției a două creșe moderne și prietenoase cu mediul, în orașele Beiuș și Marghita. Acestea fac parte dintr-un program național amplu de construcție de creșe, menit să răspundă nevoilor familiilor și să sprijine natalitatea în România.

50 de milioane de lei pentru viitorul copiilor

Ministrul Cseke Attila a declarat că un total de 50 de milioane de lei au fost alocați pentru finalizarea a 22 de creșe în diverse localități din România. Acestea au fost aprobate în mandatul său anterior, dar au fost blocate din cauza creşterii costurilor cu materia primă şi, implicit, a costului lucrărilor, precizează ministrul bihorean.

Pe lângă cele două din județul Bihor, proiectele se extind și în alte orașe din țară.

„Cu cei 50 milioane de lei, alocaţi astăzi(sâmbătă, 28 decembrie 2024 – n.r.), se va debloca construcţia a 22 de creşe din România, astfel: Beiuş, Marghita, Bistriţa, Zărneşti, Bucureşti, Călăraşi, Reşiţa, Câmpia Turzii, Gherla, Moreni, Deva, Petroşani, două creşe din Drobeta Turnu Severin, Târnăveni, Piatra Neamţ, Câmpina, Ploieşti, Zalău, Mediaş, Râmnicu Vâlcea şi Huşi”, a afirmat ministrul.

Combat declinul demografic

România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de locuri disponibile în creșe, arată ministrul Cseke Attila. Această situație a impulsionat inițierea unui program național destinat să schimbe această realitate.

În timpul primului său mandat, Cseke Attila a lansat un proiect amplu pentru construcția de creșe noi, moderne, cu scopul de a susține familiile tinere, de a încuraja natalitatea și de a răspunde provocărilor legate de declinul demografic cu care se confruntă România, mai spune Cseke Attila.  

Ministerul Dezvoltării construieşte 110 creşe finanţate din PNRR, din fonduri europene, dar la preluarea noului mandat doar şapte dintre acestea erau finalizate, termenul fiind 2025 decembrie„, mai spune Cseke Attila.

Potrivit acestuia, finalizarea creșelor din Beiuș și Marghita reprezintă un pas important pentru comunitățile locale, oferind locuri de îngrijire și educație timpurie pentru copiii din zonă.

Ne dorim să oferim soluții concrete pentru familiile tinere din România”, a mai spus ministrul.

Crina Dobocan