Doliu în rândul pompierilor bihoreni. Un fost subofițer a fost găsit mort într-o pădure de lângă Borod

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Tragedie în județul Bihor, unde un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit fără viață, sâmbătă, într-o zonă împădurită din apropierea localității Borod. Este vorba despre un fost pompier din Oradea, ieșit recent la pensie.

Bărbatul se afla la vânătoare împreună cu mai mulți prieteni când i s-ar fi făcut rău. Cei prezenți au sunat la numărul unic de urgență, însă, la sosirea echipajului medical, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui. Medicii au constatat decesul.

„Am fost solicitați pentru o persoană găsită inconștientă într-o pădure, iar la sosirea echipajului pacientul era deja decedat. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Prietenii persoanei decedate l-au coborât dintr-o zonă greu accesibilă, unde s-au întâlnit cu echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor. Medicul de pe ambulanță nu a putut decât să constate decesul. Cauza exactă va fi stabilită ulterior”, a declarat șeful Serviciului Județean de Ambulanță Bihor, dr. Liciniu Venter.

În momentul în care a fost găsit, bărbatul nu avea asupra sa acte de identitate. Prietenii care îl însoțeau le-au spus polițiștilor că este un fost angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, din cadrul Detașamentului 2 Oradea, pensionat în luna decembrie a anului trecut. Ulterior, informația a fost confirmată oficial de autorități.

Polițiștii spun că, din primele date, nu există suspiciuni de natură penală.

Până în prezent, nu sunt indicii că ar fi fost vorba despre o infracțiune. Cel mai probabil, decesul a fost cauzat de probleme medicale”, a precizat Alin Laza, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Moartea fostului pompier i-a întristat pe cei care l-au cunoscut, dar și pe foștii săi colegi, care au transmis mesaje de condoleanțe, descriindu-l ca pe „un om harnic, respectat și un bun camarad”.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular