Skip to main content

Doliu în lumea fotbalului: A murit Vasile Georgiu, fost jucător la FC Bihor. Avea 44 de ani

 |  Crina Dobocan  | 
Vasilică Georgiu, în vara anului 2025 Foto: arhivă personală Bogdan Cioara în Fanatik.ro
Vasilică Georgiu, în vara anului 2025 Foto: arhivă personală Bogdan Cioara în Fanatik.ro

Veste tristă pentru fotbalul din vestul României. Vasile „Vasilică” Georgiu, fost mijlocaș al FC Bihor Oradea, a pierdut lupta cu cancerul și s-a stins din viață la vârsta de 44 de ani, cu câteva zile înainte de a împlini 45 de ani (18 octombrie).

Georgiu a fost unul dintre cei mai promițători jucători arădeni ai generației sale. A debutat în prima ligă pentru FC Bihor în sezonul 2003/2004, evoluând sub comanda antrenorilor Dumitru Dumitriu și Zsolt Muzsnay. Primul său meci ca titular în Liga 1 a fost împotriva celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, iar sezonul l-a petrecut alternând între echipa de start și banca de rezerve, demonstrând mereu profesionalism și determinare.

De-a lungul carierei, Georgiu a jucat și la alte echipe din Arad și vestul țării, precum UTA, Universitatea Arad, Tricotaje Ineu, Frontiera Curtici, Gloria Arad sau Avântul Târnova. După retragerea din activitatea de jucător, și-a dedicat timpul antrenoratului și a înființat clubul juvenil Sporting Arad, unde a fost implicat activ și fiul său.

În urmă cu un an, medicii i-au descoperit un liposarcom, o formă rară de cancer ce apare în țesutul gras. Deși a urmat tratament și părea că învinge boala, starea sa s-a agravat, iar în cele din urmă a pierdut lupta pentru viață.

Vasile Georgiu a fost apreciat nu doar pentru talentul său pe teren, ci și pentru pasiunea și devotamentul cu care a transmis fotbalul tinerilor, întrucât și-a făcut propria școală de fotbal.

Comunitatea fotbalistică îl va păstra în amintire ca pe un sportiv talentat și un antrenor dedicat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut.

Crina Dobocan