Lumea culturală din Oradea este în doliu după trecerea în neființă a Iulianei Băican Chelu, cunoscută pentru activitatea sa îndelungată în teatru și muzică. Vestea tristă a fost făcută publică în această dimineață, printr-o postare pe Facebook, de fiica sa, Alexandrina Chelu. „Doamne, ai ales să o iei pe mama…. Iuliana Baican Chelu ……….. De ce….”, a scris Alexandrina Chelu pe pagina sa de socializare.
Iuliana Băican Chelu a decedat în urma unei afecțiuni cardiovasculare. Pe 29 iulie ar fi trebuit să împlinească 70 de ani.
Iuliana Băican Chelu a fost una dintre figurile discrete, dar extrem de apreciate, ale vieții artistice orădene. Născută la 29 iulie 1956, în localitatea Voivozi, județul Bihor, aceasta a absolvit Facultatea de Muzică din Oradea, secția Actorie, alegând să își dedice întreaga carieră scenei și culturii.
Timp de decenii, a activat la Teatrul de Stat din Oradea în calitate de sufleor, fiind considerată un adevărat sprijin pentru generații întregi de actori. Deși nu apărea în lumina reflectoarelor, rolul său era esențial în desfășurarea spectacolelor, cunoscând în detaliu fiecare text și fiind permanent alături de artiști în culise.
Dincolo de activitatea teatrală, Iuliana Băican Chelu a fost și interpretă de muzică populară, participând la numeroase spectacole și evenimente culturale din Bihor. A realizat, de asemenea, o emisiune la televiziunea locală TVS, prin care a promovat artiști și diverse genuri muzicale, de la folclor la folk și jazz, contribuind la promovarea valorilor culturale locale.
Împreună cu soțul său, muzicianul Florian Chelu-Madeva, și fiica lor, Alexandrina Chelu, a format una dintre cele mai cunoscute familii implicate în viața artistică a Oradiei. Cei trei au colaborat în numeroase proiecte culturale și muzicale, fiind implicați inclusiv în promovarea patrimoniului și tradițiilor românești.
Dispariția Iulianei Chelu lasă un gol în comunitatea artistică bihoreană și în rândul tuturor celor care au cunoscut-o și au apreciat-o pentru profesionalismul, discreția și devotamentul cu care și-a desfășurat activitatea de-a lungul vieții.
La mai puțin de o oră de la anunțul făcut de Alexandrina Chelu, sute de mesaje de condoleanțe au început să curgă pe rețelele de socializare. Prieteni, colegi, oameni din lumea artistică și membri ai comunității orădene și-au exprimat regretul și șocul provocat de dispariția fulgerătoare a Iulianei Băican Chelu, transmițând familiei gânduri de alinare și apreciere pentru omul și artistul care a fost.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Crina Dobocan

