Doina Lemny a fost conservator la Centrul Pompidou în perioada 1991-2019, când s-a ocupat cu precădere de studiul operei și vieții lui Constantin Brâncuși, organizând expoziții, publicând mai multe volume și studii dedicate sculptorului român.
În anul 2019 a curatoriat expoziția „Brâncuși. Sublimarea formei” la BOZAR din Bruxelles, în Festivalul Europalia, în anul 2023 a curatoriat expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” în programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, iar în 2025 a semnat conceptul curatorial al expoziției „Brâncuși. Sculptând cu lumina” de la Cracovia. Pentru activitatea sa, Doina Lemny a primit mai multe distincții, inclusiv a fost decorată de președintele României cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.
Din această perspectivă i-am solicitat o opinie privind perspectiva inedită pe care o vom prezenta mai jos. Iată cum a răspuns franc doamna Doina Lemny:
„Referitor la articolul dumneavoastră: nestapânind deloc termenii fizicii cuantice, nu pot să apreciez întru totul afirmațiile dvs. Sunt însă de acord că Brâncuși n-a făcut nimic întâmplator și că pentru orice sculptură sau lucrare mai mare, măsura la milimetru. Arta lui consta în a face aceste măsurători în laboratorul său de creație și nu a face demonstrații publice. Aceasta rămâne la aprecierea specialiștilor. Dar, aveți dreptate, totul era gândit în raport cu poziția față de lumină, față de soclu și, pentru ansamblul de la Târgu Jiu față de locurile pe care le-a ales pentru a instala aceste opere. De aceea, și în atelier, schimba locul operelor aș zice, «după o ecuație personală». Atâta vreme cât nu se exagerează în interpretarea «filosofică» a operelor, ceea ce demonstrați dvs. mi se pare logic și foarte interesant. Eu am analizat, atât cât știința mea de geometrie mi-a permis, modul în care Brâncuși a lucrat zile și nopți la a ajunge le echilibrul Păsărilor în văzduh: toată greutatea corpului se sprijină pe o bază de 1 cm de diametru. Am văzut la una din Păsările în ghips la atelier, în vârful ei, 3 puncte cu creionul – ceea ce înseamna că el măsura și avea o logică a crea acest echilibru„.
I.P. Brădiceni: Brâncuși a intuit fizica cuantică
Scopul acestui eseu e să reliefăm indicii că Brâncuși a sculptat în mod științific cu lumina, pitind ecuații optice și luminice în opera sa de căpătâi, cea de la Târgu-Jiu.
Încă din 2017, Ion Popescu Bradiceni scria despre Brâncuși „Având şi darul naraţiunii, marele sculptor a intuit cu jumătate de secol mai devreme fizica cuantică” . Mă alătur, fără rezerve, acestei ipoteze.
Potrivit mai multor surse exclusiv românești, printre care CentrulBrancusi.ro (Doru Strîmbulescu, 2016), sculptura europeană a fost marcată de trei mari figuri: Phidias în antichitate, Michelangelo în perioada Renașterii și Brâncuși în secolul XX.
Litera greacă Phi (φ) a fost introdusă ca simbol pentru raportul de aur, 1,618:1, cu referire la Phidias. Se spunea despre Fidias: „Când a sculptat zei, a integrat raportul de aur; când a sculptat muritori, nu a făcut-o”.
Mai multe studii sugerează că Michelangelo a ascuns cunoștințe științifice în Capela Sixtină.
Dar Brâncuși?
Aceeași întrebare o pune și Doru Strîmbulescu: „Marele sculptor a îngropat în piatra Mesei Tăcerii și a Porții Sărutului, sau în formele romboidale ale Coloanei fără sfârșit, un sens, un adevăr, o semnificație, un cod pe care nu îl putem descifra?”
Răspunsul lui Constantin Noica la întrebarea dacă Brâncuși a avut astfel de intenții este afirmativ. Ideea că ansamblul a fost „proiectat ca o devenire” ar putea fi dovedită printr-o simplă măsurare. Cu toate acestea, Noica s-a abținut să facă acea măsurătoare, declarând: „Ne-am temut că realitatea s-ar putea să nu se potrivească cu legenda, făcând-o să se prăbușească. Sau, dimpotrivă, că s-ar putea să se potrivească exact, iar legenda și-ar pierde din exactitate”.
Capela Sixtină a pierdut ceva pentru că Michelangelo a adăugat o dimensiune științifică, sau zeii sculptați de Fidias cu raportul de aur? Cu siguranță nu. În mod similar, dacă Brâncuși a integrat fizica cuantică în Ansamblul său, el nu a pierdut precizia, căci fizica cuantică deschide ușa magiei pure. Nimic exact nu o poate înțelege pe deplin. O îmblânzim doar statistic, sub imperiul probabilităților.
„Voi nu știți ce vă las eu aici”
Acestea sunt enigmaticele cuvinte ale creatorului trilogiei din Târgu Jiu. Calcule pitite însă de Brâncuși sub zecimale meșteșugite pot pune ansamblul într-o nouă lumină. Concret, potrivit Wikipedia: „Masa Tăcerii e înaltă de 0,45 + 0,45 metri, Poarta Sărutului de 5,13 metri și Coloana Infinitului, de 29,35 metri.”
Am observat că pătratul lui 5,13 este același cu produsul dintre 0,9 și 29,35. Adică avem egalitate, vorbind de înălțimi, între rapoartele Masa Tăcerii / Poarta Sărutului și Poarta Sărutului / Coloana Infinitului. Acest raport geometrico-focal oglindește o lege de căpătâi a opticii. Iar faptul că Brâncuși a fost un creator luminos e relevat de mai multe dintre creațiile lui.
În plus, în cartea „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”, Moni Stănilă îl surprinde pe maestrul de la Hobița ca pe un om hâtru, căruia îi plăcea să joace renghiuri.
„Brâncuși își face de pe acum o filosofie de viață din derutarea oamenilor, pentru a înțelege el din ce material sunt făcuți”, atenționează Moni Stănilă.
Deci care ar fi tâlcul cimiliturii de la Târgu Jiu?
E adevărat că Brâncuși a spus la moment dat: „Nu căutaţi formule obscure sau mister în lucrările mele„. Dar nu ar fi vorba de formule obscure sau mister ci știință pur luminoasă.
Atenție la citatul lui Brâncuși: „Coloana Infinitului. Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă… Să arzi ca o flacără… Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul”.
Iată indicii: strămutat la Paris, Brâncuși a fost aproape de izvoarele și creuzetul mecanicii cuantice. Așa încât nu-i surprinzător că monumentala sa tripletă poate fi privită ca o uriașă machetă a legendarului micro-experiment lansat de Thomas Young, dar fundamentat de ducele francez Louise de Broglie, contemporan cu Brâncuși.
Coloana Infinitului reprezintă fotonul, electronul sau altă particulă elementară de materie. Pe lângă sugestia de traiectorie, forma Coloanei formată din „mărgelele” dragi lui Brâncuși, cuprinde și aspectul unduitor, adică tocmai ceea ce Louise de Broglie postula la baza fizicii cuantice.
Poarta Sărutului e dubla fantă din experiment, adică cele două portițe prin care fărâma de materie sau fotonul trebuie să treacă pentru a i se evidenția caracterul ondulatoriu. Încă o dată Brâncuși pare că a fost pezevenghi, fiindcă, zicându-i și dându-i înfățișarea de Poartă cu o singură deschidere amplă, disimulează perechea de fante care sunt, de fapt, săruturile sculptate. Iar faptul că fantele duble sunt și înguste e taman ideea experimentului cuantic.
În fine, Masa Tăcerii e imaginea descompunerii, a „franjării” micro-particulei la misterioasa trecere prin fanta dublă. Aceasta în condițiile în care e notoriu în mecanica cuantică faptul că micro-particula trecută prin două fante se va „îmbucătăți”, foarte straniu, dar obligatoriu. Oricum, Masa Tăcerii pare că sugerează o viziune, la scară uriașă, a structurii atomului. Aleea scaunelor doar subliniază și mai bine această metaforă cuantică a lui Brâncuși.
Aplecarea lui Brâncuși față de profunzimile materiei, luminii și de esențe în general făcea parte din structura lăuntrică a artistului.
„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”, explica Brâncuși efortul său de a atinge granițele micro-materiei.
Contemporan cu „Dumnezeu nu joacă zaruri”, celebrul citat anti-cuantic al lui Einstein, Brâncuși avea propria viziune despre divinitate și mărul cunoașterii. Adică Brâncuși interfera între propriile sale crezuri: „Să creezi ca un Zeu” și „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”. Deci v-aș propune să privim ca testament cultural „Sfânta Treime” a lui Brâncuși.
Alte lucrări artistice care-l leagă pe Brâncuși de ecuații fizice
Artistul Romeo Niram a realizat expoziția „Brâncuși E=MC2” cu referire la celebra ecuație a lui Einstein care leagă energia de masă și pătratul vitezei luminii.
Un exemplu fascinant în sensul aspectelor cuantice este includerea lui Brâncuși, între Einstein, Bach, Da Vinci și Marie Curie, într-un proiect artistic contemporan Quanticisme, lansat de pictor-sculptorul francez Servant-Ermes în 2014. Acest proiect promova colaborarea dintre cultură și știință, sugerând că marii gânditori din diverse domenii ar putea contribui la progresul cercetării.
Imaginea cu Brâncuși pe care o atașăm se regăsește în articolul în limba franceză:
Bordeaux: exposition ‘Portraits Quantistes’ par Servant-Ermes:
https://www.aquitaineonline.com/actualites-en-aquitaine/bordeaux-metropole/5658-bordeaux-exposition-portraits-quantistes-par-servant-ermes.html
Cristian Horgoș
