Skip to main content

Doi bărbați, cercetați pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, depistați în flagrant delict și reținuți de polițiștii de la arme din Bihor

 |  Redacţia  | 
Foto ilustrativ: Ulf Åkesson de la Pixabay
Foto ilustrativ: Ulf Åkesson de la Pixabay

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției orașului Nucet și cu cei ai Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au depistat, în 17 noiembrie, în flagrant un bărbat de 38 de ani și un altul de 26 de ani, ambii din comuna Pietroasa, județul Bihor, în timp ce, fără a fi autorizați să dețină arme de foc și fără a deține calitatea de vânător, s-ar fi aflat la pândă, într-un foișor situat pe raza unui fond cinegetic din proximitatea localității Pietroasa, județul Bihor.

În momentul în care au fost depistați de polițiști, cei doi aveau asupra lor o armă letală, de vânătoare, deținută ilegal, care avea montată, pe lunetă, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, iar în capătul țevii, un amortizor de sunet.
De asemenea, asupra celor doi au mai fost identificate 12 cartușe de vânătoare, un alt dispozitiv de vedere pe timp de noapte cu termoviziune, precum și 2 lanterne. Totodată, în proximitatea foișorului a fost identificat un punct de hrănire a animalelor sălbatice, amenajat ilegal
”, a spus Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Bunurile identificate asupra acestora au fost ridicate de polițiștii de la arme, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, la data de 18 noiembrie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Fărcuța.

Foto ilustrativ: Ulf Åkesson de la Pixabay