Din ruine, la recuperare. Un fost internat nefolosit de peste 30 de ani devine secție modernă de Balneologie. Vezi cum arată (Galerie Foto)

După mai bine de 30 de ani de abandon, un fost internat din orașul Ștei, județul Bihor, a fost transformat într-o secție modernă de balneologie. Investiția, în valoare de peste 33 de milioane de lei, va oferi pacienților din întreaga țară acces la tratamente de recuperare de ultimă generație. Inițiativa a venit ca răspuns la deficitul major de locuri în centrele de recuperare din județul Bihor și din România.
Înainte de 1989, în orașul Ștei, funcționau două internate destinate elevilor care urmau să lucreze în industria mecanică. După Revoluție, unul dintre acestea a rămas în paragină, devenind un simbol al declinului industrial. În schimb, celălalt a fost transformat în internat și hostel.

Decizia de a reabilita clădirea abandonată și de a o transforma într-un centru de recuperare a venit dintr-o nevoie resimțită personal chiar de primarul orașului Ștei, Iulian Balaj.
„O întâmplare nefericită a făcut ca cineva din familia mea să aibă nevoie de recuperare, în urma unui accident soldat cu o fractură la picior. Nu am reușit să găsim un loc de recuperare în timp util, nici în Bihor, nici în județele învecinate. Această experiență ne-a arătat cât de mare este nevoia unui astfel de centru”, a mărturisit primarul Iulian Balaj.

Un proiect ambițios
Pentru a transforma clădirea dezafectată într-o unitate medicală de top, Primăria orașului Ștei a pregătit un proiect și un studiu de fezabilitate, care au fost depuse la Compania Națională de Investiții (CNI). Sprijinul a venit din partea bihoreanului Cseke Attila, în mandatul anterior de ministru al Dezvoltării, care a înțeles necesitatea proiectului și a facilitat finanțarea.
Odată cu demararea lucrărilor, s-au făcut ajustări tehnice importante, pentru a asigura eficiența energetică a clădirii. Inițial, sursa de energie planificată era lemnul de foc. Ulterior, orașul Ștei a început să se dezvolte. Primăria Ștei a început să exploateze apa geotermală și a introdus gazul natural, ceea ce a impus regândirea sistemului energetic al clădirii. Astfel, noua clădire este aproape neutră din punct de vedere energetic, având un consum minim de resurse, a explica primarul Iulian Balaj. Lucrările de eficientizare energetică au fost realizate de SC Termoline SRL (manager Horia Ban).

O secție de balneologie ultramodernă
După recepționarea lucrărilor, noua unitate medicală a fost dată în administrare Spitalului din Ștei. Această va fi funcțională din primăvara acestui an și va oferi servicii de recuperare și tratamente balneologice moderne.
Clădirea este împărțită pe patru niveluri. Dintre acestea primele două sunt dedicate cabinetelor de specialitate, iar celelalte două găzduiesc saloane pentru 48 de pacienți.
Printre facilități se numără:
- Cabinet de hidrokinetoterapie
- Cabinet de băi galvanice
- Cabinet de împachetare cu parafină
- Cabinet de duș subacval și baie Stanger
- Cabinet de masaj
- Cabinet de drenaj limfatic și ultrasunet
- Cabinet pentru terapie ocupațională
- Cabinet de kinetoterapie
- Cabinet de electroterapie
- Cabinet de magnetoterapie
În plus, a fost construită o clădire nouă, care are un bazin acoperit destinat tratamentelor hidrokinetoterapeutice.

Accesibilitatea a fost o prioritate pentru Primăria Ștei, astfel că secția este dotată cu două lifturi exterioare, cu capacități de 10 și 21 de persoane, pentru a facilita transportul pacienților cu dizabilități.

Un nou început pentru Ștei
Lucrările au fost finalizate, clădirea așteaptă să fie deschisă pacienților din această primăvară. Unitatea va putea primi pacienți din întreaga țară imediat după obținerea avizelor necesare.
Ultimele retușuri sunt în curs de realizare: s-au plantat arbuști în curte, s-au montat băncuțe și coșuri de gunoi, astfel încât întregul areal să ofere un mediu plăcut și relaxant pentru pacienți.
Investiția face parte din proiectul „Extindere, reabilitare și modernizare Secție Balneologie Ștei, localitatea Ștei, județul Bihor”, finanțat de CNI. Valoarea totală a proiectului a fost de 33.825.464,57 lei, inclusiv TVA. De la bugetul local au fost alocați 762.594,18 lei (inclusiv TVA). Suprafața construită este de 1.109,95 mp, iar cea desfășurată 3.630,80 mp.
Prin acest proiect, o clădire abandonată timp de 36 de ani a devenit un centru de sănătate important pentru bihroeni, iar investiția va pune Șteiul pe harta recuperării medicale din România.
Crina Dobocan
Foto: Crina Dobocan