Lucrările la Centrul Multifuncțional „Minerul” din Ștei se află pe ultima sută de metri. Proiectul este realizat în proporție de aproximativ 95%, iar autoritățile locale spun că finalizarea este aproape.
Este una dintre cele mai importante investiții făcute în oraș în ultimii ani. Proiectul a primit finanțare în principal din fonduri europene, printr-un contract semnat de Primăria Ștei cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Bugetul total depășește 10 milioane de lei. Cea mai mare parte a sumei, peste 8,6 milioane de lei, vine de la Uniunea Europeană. Statul a contribuit cu aproximativ 1,5 milioane de lei, iar Primăria Ștei a alocat puțin peste 200.000 de lei din bugetul local (201.767 lei).
Investiția a permis transformarea unei zone abandonate de ani buni. Fosta bază sportivă „Minerul” și clădirea aflată în stare avansată de degradare au fost complet refăcute și transformate într-un complex modern, destinat comunității locale.

Pentru ca lucrările să poată începe, administrația locală a trebuit să exproprieze terenul de joc și clădirea bazei sportive. Acestea se aflau în proprietatea Companiei Naționale a Uraniului, iar fără această etapă proiectul nu putea fi realizat.
Clădirea existentă a fost reabilitată și modernizată și va fi dotată cu mobilier și echipamente pentru activități sociale, culturale, artistice și pentru tineri. Zona din jur a fost refăcută complet. Astfel, a fost amenajată o zonă de relaxare, cu parc, spații de joacă pentru copii și locuri destinate mișcării în aer liber.

Sportul rămâne o componentă importantă a centrului. A fost realizat un teren de antrenament cu suprafață sintetică, iar terenul principal a păstrat gazonul natural pentru meciurile oficiale. Și tribuna a fost refăcută pentru a oferi condiții mai bune spectatorilor.
Primarul orașului, Iulian Balaj, spune că investiția readuce la viață o zonă abandonată și că noul centru va deveni un punct important pentru sport, recreere și activități comunitare.

„Primăria Ștei va finaliza o investiție care transformă un imobil distrus și dezafectat, precum și fosta bază sportivă «Minerul», într-un spațiu modern, dedicat activităților sportive, recreative și comunitare. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei investiții reprezentative pentru orașul nostru”, a spus primarul Iulian Balaj.

Acesta consideră că finalizarea Centrului Multifuncțional „Minerul” va avea un impact pozitiv pe termen lung și va contribui la dezvoltarea vieții sociale din Ștei.
Crina Dobocan

