Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, va fi marcată la Oradea prin două expoziții internaționale de fotografie dedicate femeii. Evenimentul este organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art”, în parteneriat cu Summit Agro Romania și sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică, recunoscută de UNESCO.
Prima expoziție, „Femeia văzută de artiste fotograf”, aduce în prim-plan perspective feminine asupra identității și universului interior al femeii, cu lucrări realizate de artiste din 67 de organizații partenere din Asia, Africa, Europa și Orientul Mijlociu. Cea de-a doua expoziție, „Farmecul femeii”, prezintă frumusețea, grația și complexitatea femeii prin imagini semnate de artiști fotografi din întreaga lume, inclusiv din România.
Organizațiile partenere pot înscrie până la 10 imagini, iar artiștii individuali, maximum 3 lucrări. Termenul limită pentru înscrieri este 23 februarie 2026. Vernisajul va avea loc duminică, 8 martie, la ora 11:00, la Centrul Expozițional EFA din Muzeul Orașului Oradea și la 11:45, la Galeria Matei Stegerean din Palatul Princiar al Cetății medievale Oradea.
„Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, este un prilej de a celebra realizările sociale, politice și economice ale femeilor, dar și de a sublinia nevoia de solidaritate împotriva discriminării și violenței. Este o zi dedicată recunoașterii, reflecției și speranței, care încurajează dialogul și valorizarea contribuției femeilor în toate domeniile. În acest context, organizăm o serie de concursuri internaționale de fotografie dedicate femeii – simbol al sensibilității, forței și creativității. Din lucrările cele mai apreciate vor fi organizate două expoziții internaționale în Centrele Expoziționale FIAP și la EFA – Palatul Princiar al cetății medievale Oradea. Prin aceste inițiative, fotografia devine un mijloc de a conecta culturi și viziuni diferite, celebrând femeia ca sursă de inspirație artistică”, a explicat Ștefan Toth, președintele Asociației „Euro Foto Art”.
Mai multe informații și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul Asociației: eurofotoart.ro: https://eurofotoart.ro/expozitii-internationale-de-arta-fotografica-dedicatezilei-internationale-a-femeii/
Crina Dobocan

