Apreciatul psiholog orădean Monica Rotar a lansat un joc unic, care foloseşte mămăruţele pentru a construi competenţele emoţionale ale copiilor. Jocul este recomandat copiilor între 3 şi 10 ani, dar şi adulţilor.
Setul conţine 40 de cartonaşe, care le facilitează copiilor descoperirea emoţiilor în diferite situaţii de viaţă: acasă, la şcoală şi în relaţiile cu prietenii sau cu adulţii. Prin „Cutia cu mămăruţe” (I și II), Monica Rotar pune accent pe perspectiva copiilor şi pe descoperire. Jocul s-a născut din concluziile pe care aceasta le-a tras în urma activităţilor din cabinetul său de psihologie – Monica & Petru Rotar. El poate fi un suport atât pentru terapeuţi, cât şi pentru părinţi sau pedagogi.
Lumea copilului
Cele 40 de cartonaşe sunt structurate pe trei secţiuni, colorate diferit. Astfel, 20 de cartonaşe sunt pentru exprimarea emoţiilor, 10 sunt pentru lumea de acasă a copilului, iar alte 10 sunt centrate pe aspecte din activitatea educaţională. Concret, pe fiecare cartonaş sunt diverse afirmaţii, precum: „Aştept ca părinţii mei să-mi spună…”, „Mi-aş dori ca părinţii mei să…”, „Seara, înainte să adorm…”, „Când părinţii mei strigă…”, „Cu bagheta magică aş schimba…”, „Îmi este frică…”, „Mă simt în siguranţă…”, „Mă ascultă şi pot povesti orice cu…”, „Îmi este ruşine atunci când…” etc.
Prin completarea propoziţiilor de către copil, terapeutul, pedagogul sau părintele pot afla informaţii despre situaţiile trăite şi impactul lor emoţional asupra respondentului. În realizarea jocului, Monica a fost ajutată de fiica sa, Mara Rotar.

Mara este cea care a desenat majoritatea cartonaşelor, iar mama sa le-a alăturat în situaţia de zi cu zi a adulţilor sau a copiilor.
„Copiii învaţă mult mai bine în joc şi povestesc cu mai multă uşurinţă despre ei sau despre ce li s-a întâmplat, tot folosindu-ne de jocuri. Astfel, am gândit acest proiect împreună cu fetiţa mea, care a realizat mare parte din desene. Scopul jocului este unui terapeutic şi de divertisment. Cartonaşele le-am gândit atât pentru psihologi, cât şi pentru pedagogi şi părinţi. În cabinet, terapeutul ştie să folosească în alt mod aceste materiale. Important este să ajungem acolo, în interiorul copilului, pentru a putea scoate la iveală situaţiile conflictuale pe care acesta le duce în spate şi cu care s-a confruntat, poate fără să povestească cu cineva. Astfel, emoţiile care sunt reziduale acolo, pot să fie foarte uşor scoase la suprafaţă. De pildă, dacă ne ducem la situaţiile de la şcoală (pentru că noi, în cabinet, ştim ce se întâmplă acolo şi care sunt durerile copiilor), vom putea descoperi aspecte legate de «doamna», de înţelegerea sau neînţelegerea faţă de ceea ce se predă, de emoţii ca ruşinea, dar şi legătura cu prietenii. Mergând în profunzime, putem să oferim şi soluţii micului interlocutor”, a explicat psihologul Monica Rotar.
Şanse
Aceasta îi încurajează pe copii (dar şi pe adulţi) să-şi exprime emoţiile, pentru că lucrul cu emoţiile este garanţia dezvoltării unei personalităţi armonioase. Jocul este o şansă imensă pentru copii pentru a conştientiza că ceea ce simt ei e adevărat şi în acest fel să se dezvolte emoţional. La rândul lor, adulţii au ocazia să construiască o relaţie emoţională mai bună cu copilul lor.
„Pentru că părinţii evită să vorbească despre viaţa lor cu copiii, poate fi un bun start sau o provocare în direcţia aceasta. Se pot juca şi copiii, se pot juca şi cu părinţii. Ideal este să vadă copiii cum se exprimă emoţiile! Din nefericire, în familie nu folosim asta în mod curent. Iar dacă nu ştiu să vorbesc despre emoţiile mele, va fi foarte greu să rezolv problemele emoţionale din rucsăcelul pe care-l duc.
Vorbind despre şcoală, părinţii le pot da exemple din experienţele lor. Şi noi, părinţii, am avut parte de bullying, doar că atunci nu i se spunea aşa. Şi noi am avut parte de nedreptăţi din partea învăţătoarei şi a colegilor. Exprimându-le acum, copiii îşi vor da seama că nu sunt singurii care trec prin situaţia aceasta, pot să facă haz de necaz şi se pot simţi sprijiniţi în aspectul acesta. De cele mai multe îi întrebăm cum a fost la şcoală, iar ei răspund doar cu un «bine», fără a intra mai în profunzime, ca să le aflăm conflictele. Situaţiile de acasă sunt interesante.
La cartonaşul «Mi-aş dori ca părinţii mei să… », 90 la sută dintre persoanele care au răspuns la întrebarea aceasta au completat cu nevoia de a auzi de la părinţi că sunt buni şi valoroşi, ceea ce ne arată foarte mult devalorizarea pe care o simte copilul în raport cu părintele.
Părinţii cred că ei sunt mici şi nu realizează, însă copiii reacţionează puternic. La întrebarea «Cu bagheta magică aş schimba…», cei mai mulţi dintre copii au spus «să nu se mai certe părinţii». Este cert că atmosfera din familie are un rol important asupra psihicului copilului”, a atenţionat psihologul.

La prima cutie cu mămăruțe, copiii au învățat își recunoască și să își exprime emoțiile. Între timp, Monica a trecut la următorul pas – „Cutia cu mămăruțe 2”. Aceasta este gândită și pentru adulți, nu doar pentru copii. Setul cuprinde 40 de cartonașe, cu situații concrete: 10 sunt specifice copiilor, 10 adulților și 20 sunt situații comune, spune Monica Rotar.
În ediția a doua, pe lângă primul set de cărți, fiecare cartonaș plasează jucătorul într-o situație specifică și îi adresează trei întrebări esențiale: ce simte în acea împrejurare, ce semnificație are pentru el și ce acțiuni va întreprinde pentru a o gestiona. Scenariile propuse prezintă momente frecvente din viața reală: cum reacționează un copil când este abordat de un necunoscut, ce faci dacă partenerul îți cere parolele conturilor, cum procedezi când un prieten dezvăluie un secret încredințat, sau cum îți gestionezi emoțiile înaintea unui test important care îți afectează somnul.
Regulile rămân neschimbate: jocul se desfășoară în familie, implicând atât copiii, cât și părinții. Cartonașele sunt așezate pe covor, fiecare participant extrage unul și oferă răspunsuri pentru situația descrisă.
„Atunci când lucrăm la dezvoltarea emoțională a copilului, este esențial să învățăm și noi, ca adulți, din această experiență. Copiii au o capacitate mai mare de adaptare la situații noi, în timp ce adulții tind să devină mai anxioși și rigizi odată cu înaintarea în vârstă. De aceea, un astfel de joc aduce beneficii tuturor”, subliniază Monica Rotar.
Ambele jocuri pot fi comandate prin sms la tel. 0720-999.753 sau pe email la psiho_monica@yahoo.com.
Crina Dobocan
