Cum va fi vremea în a doua parte a lunii noiembrie? De când vin ninsorile?
Conform celor mai recente prognoze meteorologice, România ar putea experimenta primul episod de ninsoare spre sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, mai exact în perioada 28 noiembrie – 7 decembrie.
Primele semnale ale iernii în Vest și Nord-Vest
Potrivit specialiștilor de la Meteo Tulca, există șanse reale ca primii fulgi de zăpadă să apară chiar și în zonele joase din Vestul și Nord-Vestul țării, inclusiv în județul Bihor.
Aceste regiuni ar putea fi acoperite cu un strat subțire de zăpadă, estimat la 2-3 cm, marcând astfel debutul sezonului de iarnă.
„Scenariile meteorologice se modifică frecvent, astfel încât prognozele exacte vor fi actualizate pe măsură ce ne apropiem de această perioadă”, precizează Meteo Tulca.
În zonele montane, primele ninsori ar putea apărea mai devreme, iar după data de 1 decembrie, stratul de zăpadă ar putea deveni considerabil. Acest lucru va aduce bucurie iubitorilor sporturilor de iarnă sau pasionaților de peisajele idilice specifice sezonului rece.
Noiembrie, o lună liniștită
Până la primele ninsori, vremea în aproape toată luna noiembrie va fi caracterizată de condiții relativ stabile. Vom avea parte de zile senine, înnorări și ceață, cu precipitații foarte reduse sau inexistente până spre sfârșitul lunii.
Conform previziunilor, ploi slabe ar putea apărea în perioada imediat următoare, posibil după 13-14 noiembrie, dar situația este încă incertă și supusă schimbărilor.
„Vom reveni cu actualizări zilnice”, asigură Meteo Tulca.
Crina Dobocan
Foto: Apuseni Info