Skip to main content

Cum s-a petrecut accidentul de pe strada Ecaterina Teodoroiu, soldat cu decesul unei femei în vârstă?

 |  Crina Dobocan  | 

Un tragic accident rutier a avut loc joi dimineață, 25 ianuarie, pe strada Ecaterina Teodoroiu din Oradea, județul Bihor, soldat cu decesul unei femei în vârstă de 79 de ani. Incidentul a fost raportat la ora 10:04, printr-un apel la numărul de urgență 112, mobilizând echipajele de poliție și salvare la fața locului.

Potrivit primelor informații furnizate de polițiștii Biroului Rutier Oradea, prin Alin Laza, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, accidentul s-a produs în momentul în care un bărbat de 48 de ani, din Oradea, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere bătrânicii.

Aceasta se angajase regulamentar în traversarea străzii pe o trecere pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, precizează Laza.

Impactul a fost nimicitor. Femeia a suferit multiple leziuni grave, iar echipajul de salvare sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul acesteia.

Conducătorul autoturismului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și pentru consumul de substanțe interzise, iar rezultatele au fost negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Ancheta este coordonată de un procuror”, a precizat Alin Laza.

Crina Dobocan
Foto: Ilustrativ realitatea.net