Cum a devenit o tânără din Oradea o voce a generației sale?
Alexia Cioară, absolventă a Liceului Teologic Baptist Emanuel din Oradea, promoția 2025, a avut un parcurs școlar deosebit. De-a lungul anilor, ea a reușit să aibă rezultate școlare foarte bune, dar și să se implice în diferite activități extracurriculare. Deși a studiat la profilul Matematică-Informatică, Alexia a excelat și în domeniul umanist, obținând premii importante la olimpiadele naționale. Dorința ei a fost să se dezvolte în mai multe direcții.
În gimnaziu, sub îndrumarea profesoarei Alina Burcă, a participat la olimpiadele de limba română, unde și-a descoperit interesul pentru lectură și creație literară. În liceu, coordonată de prof. Mihaela Fildan, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Cultură și Spiritualitate Românească (OCSR), calificându-se de mai multe ori la etapa națională.
„Olimpiadele nu au fost pentru mine o povară, ci o oportunitate. Am învățat mult, dar mai ales am avut ocazia să gândesc liber și să exprim ce știu și ce simt”, a declarat Alexia.
În clasa a X-a, a obținut mențiuni la fazele naționale ale Olimpiadei de Cultură și Spiritualitate Românească (OCSR) și Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” (OLAV), precum și locul III la concursul național „Tinere Condeie”.
La concursul național de creație literară „Tinere Condeie”, desfășurat în cadrul Calendarului Activităților Educative Naționale, Alexia a obținut Premiul III pentru un eseu cu tema libertății, sub îndrumarea profesoarei Mihaela Fildan.
În eseul său, Alexia a abordat conceptul de libertate din perspective istorice, filosofice și religioase. Textul combină referințe culturale (Einstein, Fromm, Petre Țuțea, Dostoievski) cu exemple din istorie și literatură, arătând că libertatea, deși dorită de toți, vine cu o responsabilitate enormă.

„Pentru mine, libertatea înseamnă un mediu în care pot să mă dezvolt. Însă nu orice om știe ce să facă cu libertatea. Istoria ne-a arătat că ea poate deveni și o armă împotriva noastră, dacă nu este însoțită de echilibru și discernământ”, scria Alexia.
Prof. Mihaela Fildan, care a ajutat-o să se pregătească pentru concursuri, spune că în spatele acestor reușite stă multă muncă și un efort extraordinar.
„Am muncit și a muncit foarte mult! Într-o lume în care slujba de dascăl e tot mai criticată și pusă sub semnul îndoielii, vreau să subliniez că pregătirea pentru olimpiade înseamnă devotament, pasiune și sacrificiu. Petre Țuțea spunea: «Profesorul e fabricant de oameni.» Consider că omul e dator să își facă partea cât mai bine, știind că binecuvântarea vine de la Dumnezeu. Alexia e sarea și piperul întâlnirilor noastre! Nu e doar talent – e valoare, comoară, minune. Este o fiică bună, prietenă prețioasă, colegă devotată, elevă ideală. Sunt binecuvântată că am avut-o trei ani în echipa mea de olimpici”, a spus profesoara.
„Pentru mine, Alexia a fost mai mult decât o elevă bună. E o tânără care gândește matur, care a adus valoare în grupul olimpicilor. Sunt recunoscătoare că am lucrat cu ea”, a adăugat profesoara.
În paralel, tânăra și-a menținut interesul pentru materiile de profil – matematică, informatică, fizică și chimie – și s-a pregătit pentru admiterea la facultate (Facultatea de Medicină – n.r.).

Alexia spune că nu își asumă singură meritele. Mai mult decât atât, ea consideră că fiecare experiență a contat în formarea sa.
„Nu mă consider un model, pentru că succesul nu vine doar din munca mea. Sunt rezultatul unei rețele invizibile de influențe, sprijin și prezențe care m-au modelat – familie, profesori, colegi. Din fiecare am absorbit o rază, o nuanță, o lecție. Le port recunoștința ca pe o lumină caldă”, a afirmat ea.
În toamna acestui an, Alexia își va începe studiile universitare, dar lasă în urmă o contribuție valoroasă în comunitatea școlară din Oradea. Alexia a fost și rămâne pentru colegii săi un exemplu de seriozitate și de echilibru, o voce tânără care vorbește despre valori, libertate și responsabilitate cu maturitate și foarte mare claritate.
Crina Dobocan