Cristian Achim a anunțat că, la finalul actualului sezon competițional, se va retrage din funcția de antrenor principal al CSM Oradea, urmând să rămână în cadrul clubului într-o funcție de conducere. Decizia, spune Achim, a fost luată încă din vara trecută și comunicată conducerii clubului, prin directorul Șerban Sere, în lunile iulie–august.
„Am luat această decizie din vară și i-am comunicat-o domnului director. La finalul sezonului mă voi retrage din funcția de antrenor principal”, a declarat Achim, subliniind din start că hotărârea nu are legătură cu lipsa motivației sau a energiei.
Tehnicianul a vorbit despre legătura pe care o are cu clubul, orașul și comunitatea baschetbalistică din Oradea.
„Iubesc acest club la maximum, iubesc această echipă. A fost viața mea timp de 16 ani. Iubesc galeria, iubesc fanii, iubesc faptul că am reușit să atragem copiii spre sport și spre baschet. Iubesc acest oraș din toate puterile mele și spun tuturor că avem cel mai frumos oraș din țară, pentru că mă identific cu el”, a spus Achim.
El a ținut să precizeze că nu este vorba despre epuizarea profesională în sens clasic.
„Am aceeași energie, aceeași motivație, aceeași putere de muncă, aceeași dedicație ca la începuturi. Poate chiar sunt mai bun, pentru că experiența te ajută să evoluezi. Am aceeași dorință de a câștiga fiecare meci, aceleași emoții, aceleași duminici dedicate baschetului. În 16 ani am dat tot ce am avut, inclusiv toate verile acestei echipe”, a adăugat Achim.
Presiunea, principalul motiv al deciziei
Antrenorul a explicat că decizia sa se bazează pe două motive principale. Primul și cel mai important este presiunea constantă, care a început să îl afecteze inclusiv la nivel fizic.
„În toți acești ani am obișnuit fanii să fim mereu în top. Presiunea aceasta, parțial pusă de mine, de a fi mai bun decât sezonul trecut, a ajuns la un apogeu. Simt că a devenit prea mare pentru mine și aproape că nu o mai pot gestiona”, a completat el.
„Sunt condamnat să câștig fiecare meci, lucru complet anormal. Suntem pe locul I, mai mult de atât nu se poate”, a declarat Achim, vizibil afectat de climatul creat în jurul echipei.
Achim a subliniat că mândria sa nu sunt neapărat titlurile, ci constanța rezultatelor obținute de-a lungul anilor.
„Sunt cluburi uriașe din Europa care au avut căderi majore după perioade de succes. Noi nu am avut niciodată astfel de prăbușiri. Aceasta este cea mai mare mândrie a mea. Consider că nu am greșit niciun sezon în raportul buget–performanță, dar toate acestea nu au făcut decât să pună o presiune și mai mare asupra mea”, a mai afirmat Cristian Achim.
Al doilea motiv este percepția pe care o parte dintre fani au început să o aibă asupra echipei și pretențiile pe care Achim le consideră nerealiste.
„Simt că trebuie să câștig fiecare meci. Dacă nu-l câștig, se întâmplă un dezastru. Este complet anormal. Nimeni nu reușește asta”, a mai adăugat antrenorul.
Tehnicianul a oferit mai multe exemple concrete, de la reacțiile apărute după primul meci pierdut din campionat cu Voluntari, până la episoadele tensionate după înfrângeri izolate, în ciuda faptului că echipa se afla pe primul loc și avea rezultate foarte bune inclusiv în cupele europene.
„Sunt lucruri pe care nu le pot înțelege și pe care eu le resimt enorm de mult. Este prea mult”, a mai declarat în conferința de presă.
Achim a vorbit deschis și despre impactul negativ al mediului online.
„Avem un meci pierdut – 100 de mesaje negative. Avem un meci câștigat – două mesaje pozitive. Nu-mi place lumea în care trăim. Nu este firesc ce se întâmplă. Sunt 10–20–30 de oameni care parcă așteaptă ca echipa să piardă. Nu este normal. Mi-aș dori ca acei fani, care eu cred că iubesc echipa, măcar din când în când să vină cu ceva pozitiv. Nu e normal să trăim într-o ură”, a mai spus Achim.
În același timp, antrenorul a făcut o distincție clară între aceste voci și publicul din sală.
„Oamenii din sală sunt mult mai importanți și lor le acord credit. De cele mai multe ori am avut cel mai frumos public din România, care a susținut echipa și la minus 20 de puncte. Asta m-a făcut extrem de mândru și vreau să le mulțumesc fanilor”, a spus antrenorul.
Continuitate
Cristian Achim a subliniat că are o relație bună cu galeria și cu fanii, bazată pe dialog.
„Uitați-vă ce se întâmplă la final de meciuri. Discut cu fanii, încurajez dialogul și cred că aceasta este calea”a, exprimat el.
Într-o notă mai relaxată, a menționat și un motiv „funny” al retragerii: seria de ghinioane din ultimele două sezoane, de la îmbolnăviri colective până la accidentări în momente-cheie.
„Poate se schimbă norocul. Eu și întreg stafful am adus echipa la un anumit nivel. Aș fi fericit să vină cineva care să o ducă mai sus și să corespundă așteptărilor tuturor”, a spus tehnicianul.
În încheiere, Achim a ținut să evidențieze un aspect pe care îl consideră esențial.
„Această echipă a fost lipsită de scandaluri majore, de situații de care să ne fie rușine. Am vrut să fim un model pentru tineri. Rezultatele trec, caracterul rămâne. Educația copiilor trebuie să fie pe primul plan”, este de părere el.
Retragerea lui Cristian Achim din funcția de antrenor principal va marca finalul unei epoci la CSM Oradea, una definită de stabilitate, performanță și identitate. Clubul urmează să anunțe în perioada următoare noua structură tehnică pentru sezonul viitor.
„Eu nu demisionez. Și eu pun presiune pe mine. Eu doresc să mă depășesc tot timpul. Presiune a ajuns atât de mare încât nu mai pot să dorm nopțile. Este o meserie care te consumă. Trebuie să fac un pas înapoi. Chestia asta a început să lase urme. Cine poate să știe ce va fi în viitor? Cu siguranță n-o să mă retrag din antrenorat. Voi da tot ce pot pentru acest club”, a încheiat el.
Crina Dobocan

