Skip to main content

Criminalistica, între tradiție și digitalizare

 |  Crina Dobocan  |  ,

În perioada 15–16 mai 2025, Oradea a găzduit a patra ediție a Conferinței Internaționale de Criminalistică „Emilian Stancu”. Manifestarea a avut ca temă „Criminalistica – de la tradițional la digital”. Evenimentul a reunit specialiști din domeniul Dreptului și al Științelor Penale din România și din străinătate și a fost organizat de Facultatea de Drept din cadrul Universității din Oradea, în colaborare cu șapte facultăți de Drept din țară și din Polonia. Printre inițiatorii conferinței s-au numărat conf. univ.dr. habil. Sorin Alămoreanu, conf. univ.dr. Cristian Dumitru Miheș și conf. univ. dr. Petruț Ciobanu.

Aflată la ediția a IV-a, conferința „Criminalistica – de la Tradițional la digital” a fost organizată în colaborare cu Facultatea de Drept, Universitatea din București, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea, Facultatea de Drept, Universitatea „Ovidius” din Constanța,Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași și Facultatea de Drept, Economie și Administrație, Universitatea din Wroclaw, Polonia.

Evenimentul, care s-a derulat în clădirea Parcului Științific și Tehnologic din Oradea, a reunit experți din domeniul Dreptului, în special al Criminalisticii și celorlalte Științe penale din România (Alba-Iulia, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara) și din străinătate (Italia, Polonia, Ucraina, Ungaria, Turcia, precum și din Republica Moldova).

Evenimentul a debutat cu mesajele din partea rectoratului Universității din Oradea prin dna prorector prof.univ.dr. Sanda Filip, din partea Senatului Universității din Oradea prin dl președinte conf.univ.dr. Vasile Căuș, din partea Curții de Apel Oradea prin dna președinte judecător Florica Roman, respectiv prof.univ.dr. Adrian Stoica – decanul Facultății de Drept și Științe Administrative (Universitatea ,,Ovidius” Constanța) și conf.univ.dr.habil. Sorin Alămoreanu – Universitatea,,Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, unul dintre inițiatorii acestei conferințe alături de conf.univ.dr. Cristian Dumitru Miheș, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea.

Subiecte abordate

Ziua I a fost dedicată rolului criminalisticii în context juridic contemporan, cuprinzând teme precum:

  • rolul criminalisticii în facultățile de Drept
  • investigarea infracțiunilor financiar-bancare,
  • audierea suspecților/inculpaților,
  • utilizarea inteligenței artificiale în reconstituirea fizionomiei pe baza informației genetice, investigarea infracțiunilor financiare sau analiza comportamentului locomotor,
  • identificarea și probarea infracțiunilor contra mediului în era digitală
  • expertiza judiciară cu aplicații lingvistice și digitale
  • AI în analizarea documentelor și identificarea autorului.

S-a remarcat sesiunea specială „OradeaGrafo – Grafologie și grafoscopie azi”, axată pe analiza scrisului în investigarea testamentelor și identificarea semnăturilor frauduloase.

Ziua a II-a a fost rezervată interacțiunii dintre criminalistică și celelalte științe penale, cu accent pe:

  • audierea minorilor în procesul penal și particularitățile metodologice ale investigării infacțiunilor,
  • audirea minorilor victime ale abuzului,
  • protocoale de interviu și tactici judiciare
  • reconstrucția criminalistică prin metode balistice,
  • utilizarea inteligenței artificiale în investigații
  • impactul tehnologiilor emergente asupra administrării probelor
  • reconstrucția criminalistică – metode de analiză balistică și interpretarea urmelor fizice în procesele penale
  • provocările investigării în contextul războiului și amenințărilor globale – provocările identificării persoanelor decedate și investigarea infracțiunilor de terorism.

În acest an, în cadrul ceremoniei de acordare a diplomelor „Profesor Emilian Stancu”, au fost recompensați pentru contribuțiile semnificative la dezvoltarea Criminalisticii: Institutul Național de Expertize Criminalistice din București, reprezentat prin dl director dr. Constantin Mirea și dl prof.univ.dr. Ion Sandu, Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iași și dna conf.univ.dr. ErikaVárádi, Universitatea din Miskolc, Ungaria.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de discuții privind viitorul Criminalisticii și modul în care cercetarea academică poate influența strategiile de investigație și marchează angajamentul comunității academice față de dezvoltarea Criminalisticii ca disciplină esențială în investigațiile judiciare.

Invitații din străinătate au venit de la:

  • Centrul Internațional de Grafologie Medicală Roma, Italia;
  • Universitatea din Miskolc și Debrecen – Ungaria,
  • Universitatea din Wroclaw,
  • Universitatea ,,Cardinal Stefan Wyszyński” Varsovia;
  • Universitatea ,,Maria Curie-Skłodowska”, Lublin;
  • Universitatea din Opole – Polonia;
  • Universitatea din Istanbul și Universitatea,,Bogaziçi” – Turcia;
  • Universitatea Națională ,,YuriyFedkovych” Cernăuți, Ucraina.

Prezența unui număr mare de cadre didactice din toată țara, alături de cadre didactice de la Universitatea din Oradea, a asigurat dezbateri interesante și utile.

Au participat: conf.univ.dr. Petruț Ciobanu (Universitatea din București), conf.univ.dr.habil Sorin Alămoreanu  (Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj Napoca), prof.univ.dr. Vasile Drăghici (Universitatea ,,Ovidius” Constanța), prof.univ.dr. Constantin Duvac (Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Drept, președinte de onoare al Asociației Criminaliștilor din România), prof.univ.dr. Carmen Silva Paraschiv (Universitatea ,,Titu Maiorescu”, București),Conf.univ.dr. Ancuța Elena Franț (Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iași), lect.univ.dr. Vasile IoanVidrighin (Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu), Lect.univ.dr. Cosmin Ionescu (Universitatea din Craiova),Lect.univ.dr. George Visu (Curtea de Apel Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca),Lect.univ.dr. Sorin Silviu Finta (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia).

Discuțiile au fost animate și datorită participării unui număr foarte mare de practicieni în domeniul Criminalisticii de la :

  • Institutul Național de Expertize Criminalistice – București,
  • Institutul Național de Expertize Criminalistice – IGPR, București;
  • Serviciul Criminalistică IPJ Bihor, de la alte structuri al MAI,
  • judecători, procurori criminaliști, ofițeri de poliție, psihologi judiciari, experți și tehnicieni criminaliști, avocați,
  • delegația Centrul Național de Expertize Criminalistice – Chișinău, coordonată de director dr. Olga Cataraga.

,,Mulțumim invitaților pentru prezență și disponibilitatea de a împărtăși nu doar din experiența teoretică, ci și din experiența practică. Totodată, mulțumesc colegilor inițiatori ai evenimentuluiconf.univ.dr.habil Sorin Alămoreanu – Facultatea de Drept, Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, conf.univ.dr. Petruț Ciobanu – Facultatea de Drept, Universitatea din București și prof.univ.dr. Vasile Drăghici – Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea ,,Ovidius” Constanța pentru încrederea și mandatul oferit în organizarea acestui eveniment deosebit. Nu în ultimul rând, pe această cale adresez gânduri speciale de mulțumire tuturor colegilor și studenților care s-au implicat în organizarea acestei conferințe internaționale. Să ne revedem cu bine la ediția următoare!”, a spus conf.univ.dr. Cristian Dumitru Miheș, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea.

Crina Dobocan