Skip to main content

Creștinii ortodocși și greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena

 |  Crina Dobocan  | 

Creștinii ortodocși și greco-catolici îi sărbătoresc miercuri, 21 mai 2025, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai Catedralei Patriarhale din București. Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica.

Constantin este primul împărat creștin trecut în rândul sfinților. A condus Imperiul Roman între anii 306 și 337 și a schimbat radical politica imperială față de creștini.

În anul 312 a avut o viziune, consemnată în biografia sa. Înainte de a porni la luptă împotriva rivalului său Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă, iar în jurul ei scris, cu acest semn: „Vei învinge!”. Viziunea s-a împlinit, Constantin și-a învins dușmanul la podul Milvius din Roma și a început să se apropie de creștinism.

În anul 313 a promulgat un decret prin care a acordat creștinilor libertate de manifestare a credinței. Se întâmpla după 250 de ani de persecuții asupra creștinilor. Mama lui Constantin, Sfânta Elena, s-a remarcat în istoria creștină prin găsirea lemnului Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Iisus Hristos, și prin construirea mai multor biserici la Locurile Sfinte.