Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, moment de excepție la Cantus Mundi Fest Constanța
Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a urcat, sâmbătă seara, pe scena Cantus Mundi Fest, în cadrul concertului dedicat folclorului, desfășurat la ZooM Beach din Constanța. Sub îndrumarea dirijoarei Nicoleta Țâmpu, tinerii au impresionat publicul prin cântece autentice, dar și prin atitudine.
Evenimentul a făcut parte din Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS) și a adunat pe litoral peste 1.000 de copii din corurile înscrise în Programul Național Cantus Mundi. Atmosfera serii a fost completată de recitalurile invitatei Ioana Ștefan și ale tarafului „Frații Cazanoi”, care au adus pe scenă sonorități tradiționale autentice.

Ajuns la cea de-a șasea ediție, Cantus Mundi Fest s-a desfășurat, la Constanța, în perioada 14–16 august, și a cuprins trei seri tematice: muzică corală, repertoriu internațional și folclor românesc. Festivalul, considerat cel mai amplu eveniment coral din România, are ca obiectiv promovarea educației prin muzică și apropierea tinerilor de valorile culturale naționale.

Pentru corul orădean, prezența pe scena de la malul mării a reprezentat o nouă confirmare a nivelului artistic atins, fiind totodată o oportunitate de a împărtăși tradiția muzicală cu un public numeros și divers. „Copiii au demonstrat încă o dată că pasiunea, disciplina și dragostea pentru muzică și pentru folclor pot transforma un concert într-un moment extraordinar”, a declarat dirijoarea Nicoleta Țâmpu.
Crina Dobocan

