Copil de 10 ani, înecat la Aquaparkul Nymphaea. A fost resuscitat. Medicii sunt rezervați în privința evoluției micuțului
Incident grav petrecut vineri, 13 decembrie 2024, la Aquaparkul Nymphaea din Oradea. Un copil de 10 ani s-a înecat într-o piscină interioară a complexului acvatic. Micuțul a fost resuscitat de medicii SMURD, după care a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Oradea, unde se află de aproximativ o oră (ora 16.30-17.00), potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor.
Detaliile despre modul în care s-a produs incidentul rămân neclare, iar părinții nu au fost încă găsiți pentru a furniza informații suplimentare despre istoricul medical al minorului, a precizat medicul Borcea.
Din fericire pentru copilaș, un medic rezident de medicină de urgență din Timișoara, aflat în concediu la complexul de agrement, a fost martor la incident și a intervenit rapid până la sosirea echipajului SMURD din Oradea. Acesta a inițiat manevrele de resuscitare înainte de sosirea echipajelor medicale, oferind copilului o șansă vitală până la preluarea de către echipa de salvare specializată.
Medicii sunt rezervați
Potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, copilul este acum stabil, dar starea sa ridică semne de întrebare cu privire la evoluția ulterioară.
„Minorul a aspirat apă și i-a ajuns în plămâni. Nu știm însă cât a stat sub apă și nici nu cunoaștem istoricul medical al acestuia, pentru că nu am reușit să îi găsim părinții. Apa caldă poate provoca complicații grave la nivel pulmonar. Colegii mei au reușit să-l resusciteze și să-l stabilizeze. Din fericire, intervenția medicului, aflat întâmplător la fața locului, i-a oferit o șansă în plus”, a declarat acesta.
Medicii urmăresc îndeaproape starea copilului, dar sunt foarte rezervați în privința evoluției acestuia.
Anchetă, deschisă de poliție
Poliția și procurorii investighează circumstanțele în care s-a produs incidentul. Rămâne de clarificat dacă măsurile de supraveghere au fost respectate în cadrul activității recreative organizate de școala din județul Timiș, din care făcea parte copilul.
„La data de 13 decembrie a.c., la ora 15.27, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112 că, un minor s-ar fi înecat, într-o piscină interioară din incinta unui complex de agrement din municipiul Oradea.
La fața locului, polițiștii orădeni au identificat persoana în cauză ca fiind un minor de 10 ani, din localitatea Sânnicolau Mare, județul Timiș.
Din primele investigații, acesta s-ar fi aflat, împreună cu mai mulți minori, în cadrul unei activități recreaționale organizate, însoțiți de cadre didactice de la o unitate de învățământ din județul Timiș. Minorului i-au fost efectuate manevre de resuscitare de către personalul medical sosit la fața locului, iar ulterior a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii nefericitului eveniment”, a transmins Alin Laza, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Crina Dobocan