Registrul Auto Român (RAR) a desfășurat ample acțiuni de control tehnic în trafic la nivel național, verificând 89.520 de vehicule. Concluziile acestor verificări relevă că 40,01% dintre autovehiculele inspectate prezentau deficiențe tehnice majore sau periculoase, fiind declarate neconforme pentru circulație.
Cele mai frecvente deficiențe constatate de inspectorii RAR au fost:
- Deficiențe la instalația electrică de iluminare-semnalizare: 24,51%
- Depășirea limitelor admise ale emisiilor poluante: 18,91%
- Probleme la punți, jante, anvelope și suspensie: 11,29%
- Vizibilitate redusă din cauza parbrizului, oglinzilor sau altor elemente: 11,23%
- Deficiențe la șasiu și elementele atașate: 10,40%
De asemenea, au fost identificate probleme la sistemul de frânare în cazul a 5,12% dintre vehiculele verificate, iar 1,68% prezentau deficiențe la sistemul de direcție. 6.380 au fost depistate cu emisii poluante peste normele legale.
Printre cele mai grave probleme identificate se numără defecțiunile periculoase la sistemele de frânare, direcție, punți și fuzete, 5.522 de vehicule fiind considerate un pericol iminent de accident.
Probleme cu ITP-ul
Potrivit reprezentanților RAR, aproximativ 2,2% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de ITP – fie aveau inspecția tehnică periodică falsificată, expirată sau anulată.
„Ca urmare a acțiunilor comune desfășurate de RAR și Poliția Rutieră în 2024, au fost aplicate 27.032 de sancțiuni, s-au retras 22.892 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 341 de vehicule și au fost anulate 304 ITP-uri”, au precizat reprezentanții RAR.

Situația din județul Bihor
La nivelul județului Bihor, au fost verificate 2.647 de vehicule, dintre care 23,84% prezentau deficiențe tehnice sau probleme legate de documente, iar 24 dintre acestea au fost considerate un pericol iminent de accident. Probleme legate de poluare au fost identificate la 4,1% dintre vehiculele controlate, iar 2,95% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
Autoritățile din județ au aplicat 244 de amenzi contravenționale și au retras 213 certificate de înmatriculare.
„În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară. Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni”, a mai transmis RAR.
Crina Dobocan