Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Grădiniței nr. 5, situată pe strada Călimăneștilor nr. 10. Investiția face parte din programul municipalității de modernizare a unităților de învățământ din oraș, cu scopul de a oferi condiții mai bune și mai sigure copiilor.
Proiectul a fost depus de Primăria Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, împreună cu Direcția Patrimoniu Imobiliar. Finanțarea a fost aprobată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027. Banii sunt alocați prin apelul de proiecte dedicat infrastructurii educaționale pentru creșe și grădinițe.

Lucrările prevăd reabilitarea completă a clădirii, modernizarea spațiilor interioare, refacerea instalațiilor și dotarea grădiniței cu echipamente noi. În proiect sunt cuprinse și măsuri pentru creșterea eficienței energetice, precum și soluții de gestionare inteligentă a energiei. Fațada clădirii, aflată într-o stare degradată, va fi refăcută, iar interiorul va fi transformat în spații moderne, curate și adaptate nevoilor actuale ale copiilor de grădiniță.

Valoarea totală a investiției este de 6.289.957,48 lei. Din această sumă, 4.564.431,68 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Lucrările sunt estimate să dureze 14 luni de la semnarea contractului de execuție. Primăria Oradea anunță că proiectul tehnic este deja finalizat, iar în perioada următoare vor începe lucrările.
Crina Dobocan

