Consiliul Județean Bihor va contracta, pentru prima dată, un împrumut extern de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, bani care vor fi folosiți pentru continuarea unor investiții importante în infrastructura județului.
Decizia a fost aprobată de consilierii județeni în ședința ordinară desfășurată în 30 aprilie 2026. Fondurile vor susține mai multe proiecte rutiere aflate în desfășurare sau în etapa de finalizare.
Înaintea ședinței, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a declarat într-o conferință de presă că este pentru prima dată când instituția accesează un astfel de credit de la o instituție financiară europeană. Potrivit acestuia, documentația pentru finanțare a fost pregătită timp de aproximativ 10 luni.
Conducerea CJ Bihor susține că împrumutul este necesar deoarece bugetul propriu al județului nu poate acoperi integral costurile tuturor investițiilor aflate simultan în derulare, fiind nevoie de surse suplimentare pentru menținerea ritmului de dezvoltare.
Creditul ar urma să fie contractat pe o perioadă de 20 de ani, cu o perioadă de grație de 3 ani. Dobânda va fi stabilită la momentul utilizării fiecărei tranșe. Conform estimărilor prezentate, dacă împrumutul ar fi luat în prezent, dobânda ar fi de 1,2% plus EURIBOR.
Mircea Mălan a explicat că administrația județeană dorește accelerarea investițiilor considerate necesare pentru creșterea nivelului de trai al locuitorilor din Bihor și pentru continuarea planurilor de dezvoltare viitoare.
Potrivit documentației aprobate, banii vor fi folosiți pentru cofinanțarea și finalizarea unor lucrări incluse în proiectul de conectare a drumurilor județene la rețeaua TEN-T, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Printre investițiile vizate se află creșterea accesibilității în Zona Metropolitană Oradea, prin construirea centurii ocolitoare a localității Biharia și a drumului de legătură Biharia – Paleu. Totodată, finanțarea va acoperi reabilitarea drumului județean Salonta – Tinca și modernizarea sectorului Padiș – Ic Ponor.
Președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a precizat că proiectul Padiș – Ic Ponor urmează să intre în execuție, iar o parte din bani vor merge și către plata costurilor rămase pentru centura Biharia și legătura rutieră cu Paleu. De asemenea, vor fi acoperite sumele neachitate pentru drumul Tinca – Salonta, lucrare care s-a scumpit considerabil din cauza timpului mare scurs între depunerea ofertei, semnarea contractului și finalizarea efectivă a lucrărilor.
Conform hotărârii adoptate, Consiliul Județean Bihor va garanta creditul din veniturile proprii și, dacă va fi necesar, prin ipoteci asupra conturilor bancare și de trezorerie. Rambursarea va fi suportată integral din bugetul local, inclusiv ratele, dobânzile și comisioanele.
Datele prezentate arată că gradul de îndatorare al județului rămâne sub limita legală de 30%, ceea ce permite contractarea finanțării fără dezechilibrarea bugetului.
În ceea ce privește costul final al creditului, autoritățile au arătat că dobânda estimată poate fi fixă, în jur de 4,3% pe an, sau variabilă, respectiv 1,2% plus EURIBOR, care în prezent este 2,45%. Alegerea variantei va depinde de condițiile negociate pentru fiecare tranșă utilizată.
Crina Dobocan
Foto: Mădălina Sturz


