Consiliul Județean Bihor a obținut finanțare europeană pentru tabăra de la Vașcău (FOTO)

Dată:

Consiliul Județean Bihor a obținut finanțare europeană pentru amenajarea unui centru destinat elevilor și preșcolarilor din județ. Proiectul va fi realizat în satul Câmp, care aparține de orașul Vașcău, în Munții Codru-Moma.

Contractul de finanțare a fost semnat miercuri, 11 martie 2026, de președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan. Investiția prevede înființarea unui „Centru Județean de Orientare Școlară și Profesională cu Tabără pentru Tineret”.

Banii vin din Programul Regional Nord-Vest, prin Prioritatea 6 – „O regiune educată”, program gestionat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

În perioada următoare, Consiliul Județean Bihor va lansa licitația pentru lucrările de construcție.

Proiectul prevede refacerea clădirii fostei școli generale din sat. Imobilul se află în stare de degradare de mai mulți ani. Autoritățile vor transforma spațiul într-un complex pentru activități educative și recreative.

Ansamblul va avea două clădiri, spații verzi, locuri de parcare și zone pentru activități în aer liber.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Clădirea pentru cazare va avea parter și mansardă. Vor exista nouă camere, fiecare cu trei sau patru paturi, simple sau supraetajate. În clădire vor fi spații pentru profesori, grupuri sanitare, spații tehnice și terase.

Clădirea principală va avea tot parter și mansardă. Aici vor funcționa sala de mese, oficiul pentru servirea mesei, birouri administrative, cabinet medical și mai multe săli multifuncționale.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Complexul va fi format din două corpuri de clădire, completate de spații verzi, parcări și zone de agrement. Corpul de cazare va fi o clădire cu parter și mansardă și va cuprinde 9 camere cu 3–4 paturi simple sau supraetajate, în funcție de tipul de cameră, spații pentru profesori, grupuri sanitare, spații tehnice și terase. Corpul principal va fi o clădire cu regim de înălțime parter și mansardăși va fi destinat activităților educative și administrative, cuprinzând: sală de mese, oficiu, spații administrative, cabinet medical, grupuri sanitare, precum și săli multifuncționale.
În aceste săli vor fi organizate activități de dezvoltare a competențelor-cheie și a abilităților de viață independentă,consiliere și orientare școlară, precum și activități de prevenire a abandonului școlar”, a transmis CJ Bihor într-un comunicat de presă.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

În aceste săli vor avea loc activități pentru dezvoltarea unor abilități de viață, consiliere și orientare școlară. Programul va include și activități pentru prevenirea abandonului școlar.

Valoarea totală a proiectului este de 14.551.654 de lei, cu TVA inclus. Din această sumă, peste 10,6 milioane de lei provin din fonduri europene. Consiliul Județean Bihor contribuie cu aproximativ 3,9 milioane de lei.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular