Duminică, 16 martie 2025, au început concertele dedicate sărbătorilor pascale în județul Bihor, în cadrul celei de-a treia ediții a proiectului ,,Lumină din Lumină”. Artiști populari, copii, interpreți de muzică clasică și coruri bisericești susțin concerte cu pricesne și cântări specifice acestei perioade, în toate zonele județului. În prima săptămână au fost organizate concerte în Nucet, Valea de Sus (comuna Câmpani), Ștei, Vintere, Căpâlna, Gepiu și Ciumeghiu.
„Se împlinesc trei ani de când Consiliul Județean Bihor organizează, în perioada Postului Crăciunului, concerte de colinde în tot județul, sub denumirea «Bihorul Colindă», iar în perioada Postului Mare, concerte de pricesne, sub titlul «Lumină din Lumină». Mă bucur să văd bisericile și casele de cultură din tot județul pline de oameni care se adună în jurul tradițiilor noastre strămoșești. «Lumină din Lumină» este un act de mărturisire și, în același timp, un îndemn pentru fiecare bihorean de a fi parte din Lumina Învierii. Putem face asta încercând, fiecare dintre noi, să fim mai buni, dar nu prin competiție cu celălalt, nu neapărat să avem mai mult decât celălalt, ci să fim mai buni față de cel care suntem astăzi”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, în deschiderea spectacolului din Nucet.

„Lumină din Lumină” este organizat de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, cultele religioase din județ și școlile.
La Oradea Arena
Cel mai mare concert va avea loc în Oradea, la Arena Oradea. La evenimentul la care sunt așteptate peste 5000 de persoane, vor interpreta Grupul Psaltic TRONOS al Catedralei Patriarhale din București, unul dintre cele mai cunoscute grupuri de muzică bizantină din România, Maria Coman, cea mai ascultată interpretă de muzică religioasă din România și Ribale Wehbé, o artistă libaneză de muzică bizantină și orientală, apreciată la nivel internațional. Biletele urmează să fie puse în vânzare.
O serie de evenimente s-au desfășurat deja la Nucet, Valea de Sus (Câmpani), Ștei, Vintere (Holod), Căpâlna, Gepiu – Colonie, Ciumegiu, Sfântul Apostol Andrei – Oradea, Dobrești, Sebiș (Drăgănești).

Programul evenimentelor care urmează:
Joi, 27 martie 2025:
Conferință arhidiacon lect. dr. Sorin Mihalache – Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea – 18:00
Vineri, 28 martie 2025:
CEFA – Biserica Ortodoxă din Cefa – 18:00
HOMOROG – Biserica Ortodoxă din Homorog – 19:30
Duminică, 30 martie 2025:
BEIUȘ – Biserica din Deal – 11:30
ALEȘD – Biserica Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Aleșd – 14:00
BRUSTURI – Căminul Cultural – 16:00
MARGHITA – Casa de Cultură – 18:00
Marți, 1 aprilie 2025:
COCIUBA MARE – Biserica Ortodoxă din Cociuba Mare – 18:00
TINCA – Casa de Cultură din Tinca – 19:30
Miercuri, 9 aprilie 2025:
CONCERT EXTRAORDINAR „LUMINĂ DIN LUMINĂ” – Oradea Arena – ora 18:00
Miercuri, 16 aprilie 2025:
CONCERT SIMFONIC „Requiem Mozart” – Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” – 19:00
Duminică, 26 aprilie 2025:
CONCERT ORADEA – Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” – ora va fi anunțată
