Miercuri, 3 decembrie 2025, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va avea loc concertul de colinde „M-o trimis mama la capre”, susținut de Paula Hriscu și invitații ei. Evenimentul face parte dintr-un turneu național organizat de Tim Events.
Paula Hriscu vine în fața orădenilor cu un concert de colinde cu și despre firescul lumii de demult. Paula Hriscu își aduce turneul național în oraș, sub titlul șugubăț, dar perfect așezat în tradiție: „M-o trimis mama la capre”.
Biletele sunt disponibile la casieria CCS, de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00, dar și online, pe iabilet.ro. Prețurile pornesc de la 105 lei și ajung la 142 de lei. Plata la casierie se face doar în numerar.
Primul album de colinde
Concertul marchează și lansarea primului album de colinde semnat de Paula Hriscu, cu același nume ca turneul. Artista spune că alegerea titlului vine din faptul că publicul a cunoscut-o datorită colindului „M-o trimis mama la capre”.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest turneu. În sfârșit reușesc să lansez primul meu album de colinde. Așa am ales același nume și pentru turneu. Datorită acestui colind m-a descoperit publicul, de aceea îmi iau bota și colind 22 de orașe cu aceeași temă”, a declarat Paula.

Invitat special: Alexandru Zărăndean
La Oradea, dar și în alte orașe din turneu, Paula îl are alături pe Alexandru Zărăndean, artist cunoscut pentru munca lui de culegător și promotor al culturii tradiționale românești. Absolvent al Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, Alexandru iubește lumea satului românesc în toate formele ei: cântec, port, meșteșug și povești.
Culegător pasionat de folclor, el străbate de mic satele Zarandului cu atenția celui care știe că memoria se pierde mai repede decât se presupune.
„În copilărie și adolescență, am vorbit cu sute de oameni în vârstă. Le-am ascultat poveștile și am încercat să înțeleg universul lor. Bunicii noștri sunt ultima generație care mai poate spune cine suntem”, mărturisește el.
Pe lângă repertoriul tradițional, Zărăndean aduce și un umor subțire în spațiul digital, prin personajele nană Piștoaie și baci Pișta. Satul, cu glumele, cu gesturile și stângăciile lui, nu devine caricatură, ci oglindă afectuoasă, cu marginile netede. În plus, a realizat scurtmetraje documentare, ca: „Povestea cămășii de cânepă” și „Povestea opincii.
Publicul îl va vedea la Oradea într-un repertoriu autentic, cu specific din Țara Zarandului.

Echipa din spatele scenei
Partea muzicală stă în mâinile lui Horațiu Ormindeanu (vioară) și Gheza Țuțuca (pian), oameni care au răsfoit peste 50 de colinde pentru ca spectacolul să aibă o coloană vertebrală solidă. În culise, ordinea și buna-cuviință se află în grija mamei artistei, Sorina Stănilă, autoare de texte și sprijin permanent.
„Oarecum, ei doi sunt cei mai importanți din acest proiect, pentru că a trebuit să studieze și să scrie o grămadă de colinde (în jur de 50 și ceva). Alături de noi va fi și mama mea – Sorina Stănilă, care de data aceasta face parte din proiect. De mult timp, ea face parte și-n din viața mea de artist (pentru că, din viața mea face parte dintotdeauna). Ea s-a ocupat de textele majorității pieselor de muzică populară pe care le-am lansat de-a lungul timpului. Dar și la colinde are un rol important, pentru că a scris cu mânuța ei textele la «Isus în casa noastră», «Domnul pământului» etc. Și de data aceasta ne va fi alături. Se ocupă de organizare, ține echipa strânsă, se asigură că atmosfera rămâne liniștită și echilibrată. Și are grijă și de hidratarea noastră, pentru că ea vine cu ceaiurile, cu tot ce trebuie pentru ca toți să fie în formă. Se ocupă de desfășurător și anunță ordinea intrărilor pe scenă. Pe scurt, prezența ei devine una dintre cheile bune ale întregului turneu”, a dezvăluit Paula.

În fiecare oraș, pe lângă Alexandru Zărăndean, apare un invitat diferit. La Oradea vine și Angelica Flutur, iar de-a lungul turneului se alătură copii și tineri pe care Paula i-a descoperit în timp: Roxana Maria Pop, Miriam Ionescu, Daiana Pârvuță, Maia Opra, Paul Marincaș, Giulia Boca și alții.
Turneul e organizat de Tim Events, prin Cosmin Godean. Lumea spune că este extraordinar să călătorești în atâtea orașe. Poate că da, dar drumul cu colinde nu seamănă cu turismul de sezon. Necesită muncă, disciplină și nervul acela interior care te face să crezi că merită.
Paula Hriscu spune atât: „Nu e ușor, dar avem încredere că publicul va pleca acasă cu un sentiment bun, cu emoții și cu bucuria colindelor”.
Crina Dobocan & Mădălina Sturz

