Concert caritabil „Lumină din Lumină”, la Oradea Arena. Banii din bilete vor ajunge la Fundația „Mihai Neșu”

Dată:

Conducerea Consiliului Județean Bihor a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, organizarea celei de-a patra ediții a proiectului „Lumină din lumină”, eveniment care în acest an va avea caracter caritabil. Sumele obținute din vânzarea biletelor vor fi donate Fundației Mihai Neșu, pentru sprijinirea copiilor și adulților cu dizabilități.

La conferința de presă (desfășurată la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”) au participat părintele vicar, Radu Rus din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, din partea Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Alin Ștefănuț (inspector general) și Florin Negruțiu (inspector), Carmen Rus, managerul Filarmonicii de Stat din Oradea, Victoria Balint, managerul Teatrului „Regina Maria” Oradea și Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor.

Președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a spus că proiectul a fost gândit ca un mod prin care comunitatea își arată aprecierea față de oameni care fac lucruri importante pentru ceilalți. În acest an, organizatorii au decis ca evenimentul să fie dedicat lui Mihai Neșu și activității fundației pe care o conduce, considerată un exemplu pentru comunitate.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Concertul va avea loc în 30 martie, de la ora 18.00, la Oradea Arena. Spectacolul va fi deschis de o mie de copii din județ, îmbrăcați în costume populare, care vor interpreta două pricesne. În program mai sunt momente susținute de artiști din Bihor, un recital de poezie religioasă realizat cu sprijinul actorilor de la Teatrul „Regina Maria”, iar finalul va aparține Grupului „Armonia”. Organizatorii au anunțat că evenimentul va dura aproximativ o oră și jumătate și va fi difuzat de TVR înainte de Paști, în Vinerea Mare. Există discuții și pentru preluarea transmisiei de către Trinitas TV.

Lumină din Lumină vorbește despre Cel care este Lumină și despre faptul că și noi putem și trebuie să fim parte din această Lumină. Unul dintre bihorenii care a înțeles asta, care confruntându-se cu o dificultate majoră în existența sa, a ales să fie parte din această Lumină și să fie Lumină pentru ceilalți este Mihai Neșu”, a declarat Mircea Mălan.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Totodată, președintele Consiliului Județean Bihor a subliniat că evenimentul este un prilej pentru comunitatea bihoreană de a-și arăta aprecierea concretă față de eforturile fundației și de a oferi un model pozitiv.

Biletele vor fi puse în vânzare începând cu ziua următoare, prețul unui bilet fiind de 50 de lei. În total vor fi disponibile aproximativ 5.000 de locuri, iar accesul se va face doar pe bază de bilet, cu excepția copiilor care participă în spectacol. Organizatorii au precizat că va fi adoptată o hotărâre de Consiliu Județean pentru desfășurarea evenimentului, așa cum s-a procedat și în anii trecuți.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Un bilet va costa 50 de lei, iar acestea vor putea fi achiziționate începând de joi, 19 martie 2026, de pe website-ul poftimcultura.ro sau de la casieria Filarmonicii de Stat Oradea, unde se poate plăti cash sau cu cardul.

La proiect participă mai multe instituții din județ, printre care Episcopia Ortodoxă, Inspectoratul Școlar, Filarmonica, Teatrul Regina Maria, Biblioteca Județeană și alte instituții culturale. Coordonarea grupului de copii a fost preluată de profesoara Ana Maria Gal. În paralel cu pregătirea concertului, în mai multe localități din Bihor au loc spectacole religioase și culturale, organizate aproape în fiecare zi, în biserici sau case de cultură, unde participarea publicului a fost numeroasă.

Mihai Neșu a mulțumit pentru sprijinul primit și a spus că ajutorul autorităților locale este important pentru activitatea fundației. El a arătat că organizațiile neguvernamentale ajută în multe situații acolo unde statul nu reușește să acopere toate nevoile, iar colaborarea cu instituțiile locale face posibilă continuarea proiectelor începute.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Orice ajutor care vine din orice direcție, și cu atât mai mult din partea statului (…) ne bucură foarte mult, fiindcă ONG-urile, de atâția ani de când există, ele practic sunt un fel de extensie a statului, ele ajută acolo unde poate statul nu ajunge suficient cu sprijin, și atunci când pe lângă ajutorul extraordinar care noi l-am primit în toți acești ani de la oamenii care sprijină fundația noastră, atunci când vine sprijin din partea Consiliului Județean, bucuria este și mai mare”, a declarat Mihai Neșu.

Acesta a explicat că fondurile sunt cruciale, având în vedere că în vara acestui an se va încheia construcția noului complex de recuperare de la Cihei. Nevoia de extindere, în special pentru secția de adulți, este una presantă: „Avem un număr de peste 130 de copii și peste 40 de adulți. Lista de așteptare la adulți este deja de 95”, a declarat Mihai Neșu.

Fundația Mihai Neșu se apropie de finalul unei etape importante, construirea complexului de recuperare din Cihei, care urmează să fie finalizat în cursul acestui an. Reprezentanții fundației au anunțat însă că intenționează să extindă proiectul, mai ales pentru adulții cu dizabilități, deoarece cererea este foarte mare. În prezent, în centru sunt îngrijiți peste 130 de copii și peste 40 de adulți, iar pe lista de așteptare se află aproape 100 de persoane.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Centrul funcționează ca clinică de recuperare în regim ambulatoriu, cu medici colaboratori și peste zece kinetoterapeuți și fizioterapeuți, alături de psihopedagogi. Fundația caută în continuare personal specializat, iar pregătirea angajaților implică costuri mari, inclusiv cursuri în străinătate și programe de formare.

O parte importantă din fondurile folosite pentru construirea complexului a venit din donații prin SMS, campanie care se desfășoară de aproximativ șase ani. Până acum s-au strâns peste cinci milioane de euro prin acest sistem, din totalul de aproximativ șapte milioane și jumătate investite în proiect. Cei care doresc pot trimite în continuare SMS la numărul 8844, cu textul „CRED”, pentru o donație lunară de 2 euro.

Organizatorii au anunțat că vor continua proiectul „Lumină din lumină” și în anii următori, iar în perioada următoare vor fi organizate și alte evenimente pentru sprijinirea fundației și pentru promovarea unor exemple considerate pozitive în comunitate.

Proiectul „Lumină din Lumină” este realizat cu sprijinul mai multor parteneri: Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Visit Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.

În cadrul proiectului, concerte de pricesne vor fi organizate în toate zonele județului Bihor”, a anunțat Mircea Mălan.

Crina Dobocan

Program casieria Filarmonicii de Stat Oradea: Luni – Miercuri: 12:30 – 14:30; Joi 11 – 13 și 18 – 18:50; Vineri, Sâmbătă, Duminică – închis.

Programul complet „Lumină din Lumină”, ediția a IV-a, 2026 (în completare, urmează să mai fie adăugate și alte concerte):

15 martie (duminică):
11:30 – Biserica Ortodoxă Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Cartier Nufărul, Oradea
12:00 – Husasău de Criș (Biserica Ortodoxă din Husasău de Criș, Festivalul de pricesne „La umbra crucii Tale”, a XIV-a ediție)

16 martie (luni)
17:30 – Avram Iancu (Biserica Ortodoxă din Avram Iancu)
19:00 – Tulca (Biserica Ortodoxă din Tulca)

17 martie (marți)
17:30 – Hodiș (Biserica Ortodoxă din Hodiș)
19:00 – Vintere (Biserica Ortodoxă din Vintere)

18 martie (miercuri)
17:30 – Oșand (Biserica Ortodoxă din Oșand)
19:00 – Husasău de Tinca (Biserica Ortodoxă din Husasău de Tinca)

19 martie (joi)
17:30 – Roit (Biserica Ortodoxă din Roit)
19:00 – Inand (Biserica Ortodoxă din Inand)

20 martie (vineri)
17:30 – Gurbediu (Biserica Ortodoxă din Gurbediu)
19:00 – Girișu Negru (Biserica Ortodoxă din Girișu Negru)
18:00 – Oșorhei (Sala Sporturilor din Oșorhei)

22 martie (duminică)
11:30 – Biserica cu Lună, Oradea
11:30 – Țigăneștii de Criș (Biserica Ortodoxă din Țigăneștii de Criș)
14:00 – Aleșd (Festivalul de pricesne de la Aleșd, Biserica Ortodoxă „Naşterea Sf.Ioan Botezătorul”, Aleșd)

25 martie (miercuri)
19:00 – Forău (Biserica Ortodoxă din Forău)

28 martie (sâmbătă)
17:00 – Tria (Biserica Ortodoxă din Tria)

29 martie (duminică)
11:45 – Biserica Sf. Apostol Andrei, Oradea
17:00 – Nucet (Biserica Ortodoxă din Nucet)
18:00 – Marghita (Casa de Cultură din Marghita)
18:30 – Sighiștel (Câmpani) – Biserica Ortodoxă din Sighiștel
19:30 – Chiraleu (Biserica Ortodoxă din Chiraleu)

30 martie (luni)
18:00 – Concertul-simbol „Lumină din Lumină”, Oradea Arena

4 aprilie (sâmbătă)
17:00 – Cărpinet (Biserica Ortodoxă din Cărpinet)

5 aprilie (duminică)
11:00 – Mănăstirea Izbuc
14:00 – Remeți (Căminul Cultural din Remeți)

8 aprilie (miercuri)
19:00 – Tinca (Casa de Cultură din Tinca)

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular