Skip to main content

Coaliția a decis data alegerilor prezidențiale. Primul tur, pe 23 martie, susțin surse politice

 |  Crina Dobocan  | 

Coaliția de guvernare a stabilit, în ședința de sâmbătă, de la Palatul Victoria, calendarul alegerilor prezidențiale 2025. Potrivit unor surse politice, citate de Digi 24, acestea vor fi organizate pe 23 martie (primul tur) și 6 aprilie (al doilea tur).

Decizia urmează să fie oficializată într-o ședință de Guvern. Următoarea ședință este programată să aibă loc luni, 30 decembrie.
Coaliția pro-europeană, formată din PSD-PNL-UDMR, a anunțat deja public că îl susține pe Crin Antonescu drept candidat comun.

Printre ceilalți candidați se mai numără Elena Lasconi (USR), Nicușor Dan (independent), Călin Georgescu (independent) și Daniel Funeriu (independent).

Decizia de a organiza alegerile prezidențiale în 2025 a fost luată după ce Curtea Constituțională a României a anulat, la data de 6 decembrie 2024, primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, câștigat în mod surprinzător de Călin Georgescu. Hotărârea Curții, una fără precedent în istoria României, a fost luată prin vot, în unanimitate, de toți cei 9 judecători, cu doar două zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale. În turul 2, programat pentru 8 decembrie 2024, urmau să se înfrunte Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).

În acest context, startul campaniei electorale va fi dat în partea a doua a lunii februarie. Până atunci, candidații vor strânge semnături, întrucât procesul electoral va fi reluat de la zero.

Crina Dobocan