Skip to main content

CJ Bihor și Primăria Sânmartin colaborează pentru un nou drum care va conecta Inelul Metropolitan de Sud cu centura comunei

 |  Crina Dobocan  | 

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Bihor și Primăria Sânmartin „și-au dat mâna” pentru a realiza o legătură rutieră între Inelul Metropolitan de Sud și centura comunei. Proiectul este menit să fluidizeze traficul și să reducă aglomerația din zona turistică Băile 1 Mai.

Decizia vine ca răspuns la problemele de trafic din stațiune, cauzate de descărcarea directă a fluxului auto de pe Inelul Metropolitan.

În cadrul ședinței Consiliului Județean Bihor de miercuri, 18 decembrie 2024, consilierii județeni din toate formațiunile politice – PNL, PSD, UDMR și AUR – au aprobat în unanimitate un protocol de colaborare cu Primăria Sânmartin pentru construcția unei „bretele de legătură” care să conecteze Inelul Metropolitan de Sud cu comuna Sânmartin. Acest protocol va trebui să fie ratificat și de Consiliul Local al comunei.

Motivația proiectului

Referatul care a însoțit hotărârea arată că, în prezent, traficul către Sânmartin de pe centura metropolitană, direcționat prin stațiunea Băile 1 Mai, provoacă blocaje și disconfort pentru localnici și pentru turiști. Porțiunea parțial funcțională a Inelului Metropolitan, ce face legătura între DN 79 Oradea-Arad și DN 76 Oradea-Deva, creează un flux intens în stațiunea balneară. Soluția propusă este construirea unei căi de legătură care să devieze traficul din stațiune spre centura comunei, facilitând accesul direct spre Sânmartin.

Protocolul prevede o contribuție egală din partea celor două instituții pentru realizarea proiectului. Concret, Primăria Sânmartin va asigura elaborarea studiului de fezabilitate și va acoperi 50% din costurile necesare pentru proiectare și execuție.

CJ Bihor se va ocupa de contractarea serviciilor de proiectare și de procesul de expropriere a terenurilor necesare construcției drumului.

Crina Dobocan