Circulația pe drumul expres dintre străzile Făcliei și Graurilor va fi reluată
Primăria Municipiului Oradea anunță că, începând de vineri, 28 martie 2025, ora 9:00, circulația rutieră pe drumul expres, pe tronsonul cuprins între străzile Făcliei și Graurilor, va fi reluată.
Finalizarea lucrărilor de refacere a carosabilului permite redeschiderea traficului pe acest segment. Reprezentanții Primăriei spun că lucrările au avut ca scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere a municipiului, îmbunătățirea calității carosabilului și fluidizarea circulației.
„Mulțumim participanților la trafic pentru înțelegerea și răbdarea manifestate pe durata acestor lucrări esențiale pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere a orașului nostru”, a transmis Primăria într-un comunicat de presă.
Crina Dobocan