O nouă ediție a Festivalului Medieval, la Oradea. Trei zile de spectacole și atmosferă medievală autentică în Cetate
Cetatea din Oradea se va transforma într-un tărâm al legendelor. Între 4 și 6 iulie 2025, Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea, organizează o nouă ediție a Festivalului Medieval Oradea.
Timp de trei zile, Cetatea Oradea se transformă într-un tărâm al legendelor, găzduind sute de cavaleri, luptători și personaje medievale din țară și din străinătate. Vizitatorii vor putea asista la turniruri spectaculoase, bătălii nobiliare, demonstrații ale meșterilor medievaliși concerte LIVE – toate într-un decor plin de istorie și mister.
Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar înscrierile pentru comercianții din cadrul festivalului sunt deja deschise.
„Sunt așteptați să participe producători de preparate tradiționale, dulciuri sau alte delicii, meșteri populari, artizani de suveniruri și creatori de articole hand made care doresc să fie parte din acest eveniment de poveste, desfășurat în inima Cetății Oradea”, spune Alexandru Chira, directorul Visit Oradea.

Perioada de înscrieri este 11 – 29 iunie 2025.
Pentrua se înscrie, doritorii trebuie să urmeze toți pașii din formularul de înscriere disponibil online, respectiv să completeze toate informațiile solicitate în câmpurile dedicate (informații despre companie, produsele comercializate, informații cu privire la persoana de contact, etc.), să încarce documentele solicitate în formularul de înscriere și să furnizeze informații cu privire la tipul de amplasament vizat și puterea instalată necesară funcționării. Înscrierea nu poate fi realizată fără luarea la cunoștință și acceptarea condițiilor regulamentului evenimentului Festivalul Medieval Oradea, disponibil tot online. Festivalul Medieval Oradea este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea și al partenerilor ING și Auto Bara.
Înscrierile se fac exclusiv online pe site-ul www.festivalulmedievaloradea.ro în perioada11- 29 iunie 2025.
Website oficial: www.festivalulmedievaloradea.ro
Facebook: https://www.facebook.com/festivalulmedievaloradea/
Instagram: https://www.instagram.com/medievalfestivaloradea/
E-mail: office@visitoradea.com
Amplasamente disponibile pentru ediția 2025:
– 7 (șapte) căsuțe închiriate de la organizator
– 18 (optsprezece) food truck construcție proprie
– 3 (trei) specialty coffee construcție proprie
– 2 (două) cozonac secuiesc
– 3 (trei) bar construcție proprie
– 9 (nouă) atracții construcție proprie
– 10 (zece) standuri închiriate de la organizator
– 2 (două) wine bar construcție proprie