Cinci biserici de lemn din Bihor vor fi restaurate. Consiliul Județean cere bani pentru documentații

Dată:

Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat luni, 2 martie 2026, un proiect pentru protejarea patrimoniului cultural din județ. Este vorba despre atragerea de fonduri pentru restaurarea a cinci biserici de lemn, monumente istorice, și a ruinelor mănăstirii din Voivozi.

Consiliul Județean Bihor a depus o fișă de proiect la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Instituția cere finanțare pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice necesare restaurării unor monumente de categoria A, adică de importanță națională.

În proiect sunt incluse bisericile de lemn din Hidișelu de Jos, Rieni, Sebiș (comuna Drăgănești), Tilecuș (comuna Tileagd) și Voivozi (comuna Popești). De asemenea, proiectul vizează și ruinele ansamblului monastic din Voivozi.

Lucrările propuse sunt esențiale pentru salvarea acestor monumente. Proiectul prevede consolidarea fundațiilor, înlocuirea elementelor din lemn care s-au degradat, refacerea șindrilei tradiționale și tratarea lemnului împotriva dăunătorilor. Acolo unde este nevoie, vor fi restaurate și picturile din interior.

Pe lângă aceste cinci biserici, Consiliul Județean Bihor pregătește un program multianual pentru reabilitarea tuturor bisericilor de lemn din județ.

În perioada următoare vom prezenta un concept prin care dorim să restaurăm toate bisericile de lemn din județul Bihor, care au valoare culturală și de patrimoniu și pot fi incluse într-un circuit turistic. Vom propune un parteneriat prin care, în fiecare an, să reabilităm câteva dintre ele, iar în câțiva ani să fie toate restaurate”, a declarat Mircea Mălan.

Consiliul Județean Bihor a depus vineri, 27 februarie 2026, mai multe fișe de proiect la ADR Nord-Vest. Scopul este obținerea de fonduri pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru proiectele din perioada de programare 2028–2034.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular