Centura Beiuș, inaugurată oficial. Când putem circula pe ea?
Vineri, 11 octombrie 2024, Centura Beiuș a fost inaugurată oficial în prezența lui Nicolae Ciucă, președintele Senatului și candidat la alegerile prezidențiale din partea Partidului Național Liberal (PNL). Alături de el, la eveniment au fost prezenți: Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, prefectul Marcel Dragoș, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, fostul ministru al transporturilor, Lucian Bode și patronul grupului de firme Selina, Beniamin Rus.
Nicolae Ciucă, aflat în vizită oficială în județul Bihor (unde a vizitat fabrica de termopane Optimedia și fabrica de anvelope Nokian) a subliniat importanța proiectelor de infrastructură în regiune, evidențiind implicarea autorităților locale și importanța atragerii fondurilor europene în realizarea acestor investiții.
„Venim de fiecare dată cu mare plăcere la Oradea, în județul Bihor, oriunde am putut să participăm la inaugurarea unor obiective, obiective care au fost realizate din bani europeni, dar și din bani guvernamentali și din contribuția autorităților locale. Eu, personal, apreciez această viziune a PNL, și nu vreau să facem politică, dar este o viziune liberală pe administrații liberale, prin care s-a înțeles foarte clar nevoia de dezvoltare a infrastructurii rutiere, a infrastructurii feroviare și a punerii la dispoziție prin realizarea parcurilor industriale a oportunităților de investiții. Am văzut investitori care au venit și contribuie esențial, atât la locuri de munc, și am putut astăzi să văd locuri de muncă foarte bine plătite, dar și transfer de tehnologie de ultimă generație. În urmă cu o lună, am participat la inaugurarea Liceului Tehnologic Dual care, de asemenea, este un obiectiv foarte important și arată perspectiva pentru ceea ce trebuie să se întâmple într-o comunitate care vrea să se dezvolte și vrea să facă lucruri pentru oameni”, a declarat Ciucă.
Tehnologii de ultimă generație
Liderul PNL a lăudat colaborarea eficientă dintre autoritățile locale și guvern, subliniind că astfel de parteneriate sunt esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii și atragerea de investitori. Ciucă a evidențiat importanța locurilor de muncă create și tehnologiilor de ultimă generație aduse în județ, menționând și alte proiecte recente, cum ar fi Liceul Tehnologic Dual.
În cadrul conferinței de presă de pe Centura Beiușului, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a subliniat rolul parteneriatului cu autoritățile locale în implementarea proiectelor de infrastructură.
„Pot să vă spun că primul proiect implementat de CJ Bihor în parteneriat cu Compania de Drumuri a fost varianta ocolitoare a Aleșdului, al doilea a fost drumul de legătură la Sânmartin”, a precizat Pistol.
El a adăugat că astfel de colaborări au crescut capacitatea CNAIR de a implementa proiecte complexe, cum ar fi drumul expres Arad-Oradea (aflat în faza de licitație) și completarea loturilor lipsă de pe Autostrada A3.
„Unele loturi sunt în faza de finalizare a proiectării (și mă refer la Suplacu de Barcău – Chiribiș), altele urmează să înceapă faza de proiectare”, a declarat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Ilie Bolojan: „Proiectul Centurii Beiuș a început din 2020”
Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, a explicat că lucrările la Centura Beiuș au demarat efectiv în 2020, ca urmare a unei decizii a Guvernului României care a permis delegarea unor contracte de investiții către autoritățile locale.
„S-a dat ordonanță prin care, pentru prima dată, s-au putut delega autorităților locale contracte de investiții pe care Compania de Drumuri nu avea capacitatea să le lucreze sau erau contracte mai mici. În urma acestei decizii, susținută de domnii miniștrii Marcel Boloș și Lucian Bode, am putut mai multe autorități locale să facem parteneriat cu CNAIR și practic să ni se dea această delegare. A fost o etapă importantă, practic, în descentralizarea investițiilor în rețeaua de drumuri naționale secundare pentru autoritățile locale”, a declarat Bolojan.
De asemenea, Bolojan a subliniat că atunci când CJ Bihor a preluat proiectul, existau deja documentații tehnice elaborate, iar implementarea acestuia a fost accelerată datorită acestei colaborări între instituții.
Traficul se deschide duminică, 13 octombrie
Un moment așteptat de locuitorii zonei și de participanții la trafic este deschiderea efectivă a circulației pe noua centură. Autoritățile au anunțat că aceasta va fi deschisă traficului începând de duminică, 13 octombrie, la ora 17:00.
Centura Beiuș este parte dintr-un plan amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din județul Bihor, având ca scop fluidizarea traficului și reducerea timpilor de deplasare.
Construcția centurii a fost realizată în două etape, având o valoare totală de aproximativ 285 de milioane de lei, fără TVA.
Prima etapă a fost realizată de consorțiul format din Drum Asfalt, Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios și OPR Asfalt, având o valoare de peste 269 de milioane de lei. A doua etapă, realizată de Drum Asfalt și Ile Viorel Construct, a fost evaluată la 15,5 milioane de lei.
Lucrările pentru cel de-al treilea lot urmează să înceapă în primăvara anului viitor.
Pentru dezvoltarea Beiușului
Primarul Beiușului, Gabriel Popa, susține că Centura ocolitoare a Beiușului este un proiect deosebit de important pentru Municipiul Beiuș, un proiect mult așteptat care va aduce o transformare majoră în viața noastră de zi cu zi.
„Acest drum nu este doar o investiție în infrastructură, ci și un pas esențial pentru viitorul Beiușului – pentru dezvoltarea sa economică, pentru un trafic mai sigur și pentru un mediu mai curat. Realizarea centurii nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și implicarea Consiliul Judeţean Bihor și a președintelui său, domnul Ilie Bolojan.
Doresc să le mulțumesc în mod deosebit pentru colaborarea constantă și pentru viziunea de a susține proiecte care schimbă în bine comunitățile locale. Împreună, am demonstrat – de atâtea ori – că atunci când comunitatea, autoritățile locale și cele județene colaborează, putem realiza lucruri mari.
De asemenea, le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect – constructorilor, inginerilor, autorităților locale și tuturor celor care au contribuit la realizarea lui – fără voi, acest proiect nu ar fi fost posibil”, a spus edilul – șef al Beiușului.
Crina Dobocan
Foto: Teodora Ivan